UNIUNEA NOȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIAComisia Permanentă
Decizia nr. 3219 septembrie 2023
Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), în ședința din 19 septembrie 2023,
Având în vedere prevederile art. 67 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Lege);
Ținând cont de decizia Consiliul UNBR în ședința din 01/02 septembrie 2023 de a demara campania „O zi fără avocați – ziua în care statul de drept nu există”, dedicată comunicării problemelor avocaturii, însoțită de recomandarea făcută de barouri avocaților membri de a întrerupe activitatea;
Văzând mandatul acordat Comisiei Permanente de a decide cu privire la modalitățile concrete de organizare, inclusiv cu privire la data campaniei;
Ținând cont de dezbaterile care au avut loc în cadrul ședinței Comisiei Permanente (cu decanii barourilor) din 12 septembrie precum și în cadrul Comisiei Permanente din 19 septembrie
D E C I D E :
Art. 1. – (1) Se stabilește data de 04 octombrie 2023, ca zi a campaniei decisă prin Hotărârea Consiliului UNBR.(2) Ziua de 4 octombrie va fi dedicată comunicării problemelor avocaturii și va fi dublată de recomandarea făcută de barouri avocaților membri de a întrerupe activitatea.(3) Elementele de identitate vizuală ale campaniei vor purta titlul „O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există”.(4) Pe baza prezentei decizii, avocații care participă la campanie pot solicita adeverințe de la barouri, pentru motivarea cererilor de amânare a cauzelor pentru imposibilitate obiectivă de prezentare în instanță pentru a asigura reprezentarea clienților, în vederea depunerii la instanțe în ziua sus menționată, alături de prezenta decizie.
Art. 2. – Lista cauzelor cu caracter urgent în care se va acorda asistență juridică în ziua de 04 octombrie 2023 este cuprinsă în anexa la prezenta decizie.
Art. 3. – Alte măsuri privind organizarea campaniei (afiș, logo, plan/ghid de comunicare) vor fi comunicate în timp util barourilor.
Art. 4. – Prezenta Decizie se comunică membrilor Consiliului UNBR și barourilor şi se publică pe pagina de web a UNBR (www.unbr.ro).
C O M I S I A P E R M A N E N T Ă
Anexa la Decizia Comisiei Permanente nr. 32/19 septembrie 2023
1.PROCESUL PENAL1.1.Infracţiuni contra vieții: art. 188 – art. 192 CP;1.2.Infracțiunile care au drept urmare moartea victimei;1.3.Infracţiuni contra libertății şi integrității sexuale: art. 213 – art. 233 CP;1.4.Infracțiunea de tâlhărie și infracțiunea de tâlhărie calificată;1.5.Infracțiunea prevăzută de art. 343 CP: Uzul de armă fără drept;1.6.Infracțiunea prevăzută de art. 342 CP: Nerespectarea regimului armelor şi al munițiilor;1.7.Infracţiuni contra familiei;1.8.Infracţiuni de genocid şi contra umanității: art. 438 – art. 439 CP;1.9.Infracțiuni de război: art. 440 – art. 445 CP;1.10.Infracțiunile prevăzute de art. 2 – art. 3 din Legea nr. 143/2000 (traficul de droguri, național/internațional).
2.PROCESUL NON-PENAL2.1.Procedura ordonanței președințiale;2.2.Procesele care au ca obiect drepturi ale minorilor;2.3.Măsuri asigurătorii şi provizorii. Suspendarea executării silite2.4. Ordinele de protecție
O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există! Campanie de conștientizare a rolului și importanței Avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești
O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există!
Campanie de conștientizare a rolului și importanței Avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești
Ca urmare a problemelor recurente semnalate de toate cele 42 de barouri din țară, la solicitarea Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu privire la disfuncționalitățile frecvente pe care le întâmpină avocații în desfășurarea activităților judiciare în plan local, materializate în:
● nerespectarea rolului avocatului și a funcției acestuia în cadrul procesului judiciar (identificarea avocatului cu clientul, încălcarea confidențialității comunicărilor dintre avocați și clienți, limitarea abuzivă a pledoariei);● organizarea activității instanțelor fără a se respecta repartizarea cauzelor pe intervale orare, întârzieri nerezonabile în procedura de regularizare a cererilor și în redactarea și comunicarea hotărârilor sau comunicarea acestora în timpul vacanței judecătorești, fără a se respecta dreptul la recuperarea capacității de muncă al avocatului;● lipsa de respect manifestată de organele de urmărire penală în mod constant și frecvent, atât față de timpul și drepturile avocaților desemnați pentru asistență judiciară din oficiu, cât și față de timpul și drepturile avocatului ales; în foarte multe cazuri, amânarea sau chiar omiterea emiterii și comunicării referatelor de plată, precum și amendarea abuzivă a avocaților de către organele de urmărire penală;● reorganizarea activităților de ședință judecătorească altfel decât programul stabilit inițial, fără informarea din timp a avocaților participanți la dosare;● accesul îngreunat la arhive și la informațiile relevante ale dosarului electronic, care împiedică pregătirea în termen util a apărării;● întârzierile sistematice la plata onorariilor avocaților pentru asistența din oficiu,● cenzurarea abuzivă a onorariilor avocațiale până la sume derizorii, după criterii subiective și fără considerarea obligațiilor fiscale aferente veniturilor avocațiale;● cenzurarea onorariilor din oficiu cu ignorarea Protocolului privind plata activităților de asistență juridică obligatorie;● omisiunea instanțelor de a acorda onorariile aferente asistenței judiciare din oficiu, prin hotărârile judecătorești, cu respingerea solicitărilor de completare a dispozitivului și punerea cheltuielilor de judecată în sarcina avocatului solicitant;● desemnarea curatorilor și a sarcinilor pe care le au de îndeplinit fără a se dispune corelativ achitarea unui onorariu sau lipsa desemnării și plății curatorilor citați în căile de atac ale hotărârilor judecătorești;● atitudinea de lipsă de respect față de timpul de studiu și rolul avocatului în procesul penal și civil;● tendințele de înăsprire a măsurilor fiscale, ce vizează profesiile liberale și care vor avea un impact economic deosebit de grav asupra pieței serviciilor, implicit asupra profesiei de avocat, cu efect direct asupra onorariilor percepute justițiabililor, îngreunând și mai mult liberul acces la actul de justiție, cuantumul nerezonabil al unor taxe de timbru, care este de natură a împiedica accesul la justiție al cetățenilor,
Toate cele de mai sus reprezentând deficiențe sistemice cu consecința gravei afectări a dreptului la apărare și a liberului acces la justiție, precum și împiedicarea asigurării unui drept la apărare efectiv și legitim,
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a hotărât organizarea unei campanii pentru apărarea drepturilor avocaților și implicit ale justițiabililor, cu scopul conștientizării rolului profesiei de Avocat și a profesioniștilor Avocați în viața socială a Statului, a societății Civile și a sistemului judiciar.
Această campanie va debuta cu o zi de întrerupere a activității avocațiale în totalitatea formelor sale și pe întreg teritoriul țării, cu excepția cauzelor urgente privind anumite măsuri preventive sau asiguratorii și orice alte cauze cu caracter de urgență, de natură a pune în pericol drepturi și libertăți fundamentale.
Manifestăm încredere deplină în respectarea de către ceilalți parteneri ai actului de justiție a formei de protest decisă de Uniunea Națională a Barourilor din România, în semn de respect față de problemele corpului profesional al avocaților.
Considerăm totodată, consecvent cu pozițiile publice manifestate anterior, faptul că apărarea drepturilor noastre profesionale nu trebuie să afecteze pentru o perioadă nedeterminată cetățeanul român, singurul lezat și neprotejat în fața unei astfel de măsuri, astfel încât semnalul pe care dorim să îl aducem este acela al conștientizării necesității imperative de respectare a misiunii și rolului Avocatului într-un stat de drept.
Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, întrunit în zilele de 1-2 septembrie 2023, în sensul organizării acestei campanii pentru apărarea drepturilor avocaților, supuși unor provocări și disfuncționalități continue în exercitarea misiunii de apărare a drepturilor și libertăților cetățenilor, a fost adoptată cu unanimitatea reprezentanților barourilor din întreaga țară.
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a mandatat Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România să stabilească data și formatul acestor acțiuni, precum și excepțiile privind cauzele urgente, pentru a nu afecta continuitatea justiției și drepturile cetățenilor la apărare.
De asemenea, Comisia Permanentă a fost mandatată să examineze și alte forme de protest pe măsură ce se vor dovedi necesare, în funcție de evoluția campaniei.
Totodată, în cadrul acestei campanii, Uniunea Națională a Barourilor din România solicită Avocaților sesizarea tuturor barourilor cu toate cazurile de cenzurare abuzivă și/sau amendare abuzivă de către instanțele de judecată și/sau parchetele din România – ca efect al participării la campanie, cu anexarea înscrisurilor doveditoare, în vederea centralizării acestora, a analizării lor sub aspectul identificării unui fenomen în acest sens, pentru dezbaterea problemelor cu Consiliul Superior al Magistraturii și sesizarea Inspecției Judiciare, dacă este cazul.
Încălcarea drepturilor profesioniștilor Avocați are repercusiuni directe asupra dreptului la apărare în ansamblul său, asupra cetățeanului și asupra societății civile.
Obiectivul campaniei Uniunii Naționale a Barourilor din România vizează conștientizarea tuturor instituțiilor responsabile asupra problemelor enunțate în prezentul comunicat, în scopul identificării și aplicării unor soluții adecvate.
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România
Președinte UNBR
Av. dr. Traian Briciu
Comunicatul poate fi descarcat AICI (pdf)
UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
BAROUL MUREȘ
Tg-Mureș, str. Marton Aron, nr. 8, ap. 1, jud. Mureș, tel/fax:0265 261669
E-mail: baroul_mures_av@yahoo.com
http://www.baroul-mures.ro
D E C I Z I A Nr. 81
Ședința din 14 august 2023
Consiliul Baroului Mureș, întrunit în ședința online din data de 14.082023,
luând act de intenţia Guvernului României de a aduce modificări Codului fiscal, în sensul obligării avocaților la plata cotei CASS în sistem real, neplafonat și impactul major al unor asemenea prevederi asupra profesiei de avocat,
în baza art. 52, alin. 3 și 4 din Legea nr. 51 din 1995, republicată, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, art. 66 și art. 67 din Statutul profesiei de avocat,
D E C I D E
Art. 1. - Convocarea Adunării Generale extraordinare a avocaților din Baroul Mureș pentru data de 21.08.2023, orele 13:00, exclusiv on-line, cu următoarea:
ORDINE DE ZI - ADUNARE GENERALĂ EXTRAORDINARĂ
oportunitatea adoptării unei forme de protest față de intenţia Guvernului României de a aduce modificări Codului fiscal, în sensul obligării avocaților la plata cotei CASS în sistem real, neplafonat respectiv stabilirea formei/-lor de protest concrete ce se impun în vederea apărării drepturilor noastre legitime.
În vederea exprimării votului referitor la unicul punct de pe ordinea de zi, membrii Baroului Mureș sunt invitați să răspundă la următoarele două întrebări:
Sunteți de acord ca Baroul Mureș să adopte o formă de protest față de intenţia Guvernului României de a aduce modificări Codului fiscal, în sensul obligării avocaților la plata cotei CASS în sistem real, neplafonat?*
DA NU
În cazul în care ați răspuns cu DA la întrebarea anterioară, care este forma/formelele de protest ce urmează a fi adoptate de Baroul Mureș?**
Petiții/sesizări instituțiile Statului Român
Purtarea unor banderole albe pe robe
Marș de protest în fața Instituției Prefectului Județului Mureș respectiv Curții de Apel Tg-Mureș
Suspendarea parțială a activității SAJ?
Suspendarea totală a activității SAJ (cu anumite excepții ce vor fi stabilite ulterior)?
În situația în care cvorumul ședinței din data de 21.08.2023 nu este legal întrunit, Adunarea generală ordinară a avocaților din Baroul Mureș, cu aceeași ordine de zi cu cea prezentată mai sus, se convoacă pentru data de 21.08.2023, orele 13:30, exclusiv on-line.
*Votul pentru este exprimat prin încercuirea uneia din opțiunile de la întrebarea nr. 1.
**Votul pentru este exprimat prin încercuirea uneia/mai multora din opțiunile de la întrebarea nr. 2.
Art. 2. - Prezenta decizie se va comunica membrilor Baroului Mureș și Președintelui UNBR.
Art. 3 - Decizia poate fi atacată la Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România conform dispozițiilor art.65 lit.q din Legea nr. 51/1995 și a art. 76 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.
CONSILIUL BAROULUI MUREȘ
PRIN DECAN AV. GOREA VIOREL
COMUNICAT
Având în vedere intenţia Guvernului României de a aduce modificări Codului fiscal, în sensul obligării avocaților la plata cotei CASS în sistem real, neplafonat și impactul major al unor asemenea prevederi asupra profesiei de avocat, Baroul Mureș își exprimă dezaprobarea cu privire la intenționata majorare a contribuţiilor fiscale preconizate. Nu există vreo justificare legitimă ca povara echilibrării bugetului de stat să fie suportată de profesiile liberale, cu atât mai mult cu cât avocații sunt cel mai puțin sprijiniți prin măsurile fiscale adoptate în general de guvern, în ultimii ani. Modificările legislative privind contribuțiile la sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu sunt de natură să producă vreun beneficiu semnificativ bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de sănătate, în schimb ele vor determina o mărire însemnată a sarcinii fiscale pentru avocați și a celorlalte profesii liberale. În mod indirect însă, această povară fiscală injustă va ajunge să se răsfrângă inevitabil și asupra cetăţenilor care, în acest mod, vor percepe că statul, în loc să le faciliteze accesul la justiție, îl îngrădeşte, fiindu-le afectate în mod direct drepturile și libertățile constituţionale pe care avocații sunt chemați să le apere. În vederea discutării și adoptării formelor de protest concrete ce se impun în vederea apărării drepturilor noastre legitime ( suspendarea parțială/totală a activității SAJ, marșuri de protest, etc ), vom convoca Adunarea Generală Extraordinară a Baroului Mureș pentru data de 21.08.2023, ora 13::00 iar în caz de neîntrunire a cvorumului, pentru data de 21.08.2023, ora 13:30.
Baroul Mureș prin Decan Av. Gorea Viorel
Către
Toate Barourile
Ref: Chestionar adresat persoanelor cu vocație de a aplica la nivel național pentru postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
La 06 martie 2023, UNBR a primit de la Ministerul Justiției o adresă prin care am fost informați cu privire la Chestionarul adresat persoanelor cu vocație de a aplica la nivel național pentru postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În adresa comunicată de Ministerul Justiției se precizează că la data de 14.02.2023, Secretariatul Comisiei europene pentru eficiența justiției (CEPEJ) din cadrul Consiliului Europei a transmis reprezentanților CEPEJ un chestionar adresat persoanelor cu vocație de a aplica sau care au aplicat la nivel național pentru postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (anexat), în vederea diseminării către persoanele destinatare. Chestionarul a fost pregătit de Grupul de lucru vizând probleme legate de judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului , acesta din urmă fiind creat de către Comitetul Director pentru Drepturile Omului , care a fost mandatat de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei să prezinte un raport de evaluare a eficacității sistemului de selecție și alegere a judecătorilor Curții, a mijloacelor de asigurare a recunoașterii statutului și mandatului în cadrul Curții, precum și a oferirii de garanții suplimentare pentru menținerea independenței și imparțialității .
Astfel, chestionarul este structurat în două secțiuni, respectiv:
* secțiunea 1 - întrebări adresate persoanelor cu vocație de a aplica pentru postul de judecător la Curte. întrebările sunt centrate, în principal, pe motivele pentru care persoanele respective au decis să nu aplice pentru acel post.
• secțiunea 2 întrebări adresate persoanelor care au aplicat pentru postul de judecător la Curte. Întrebările vizează posibile obstacole pe care respectivele persoane le-au întâlnit în cadrul procedurii de selecție, atât la nivel național, cât și la nivelul Consiliului Europei.
Vă transmitem chestionarul [disponibil și electronic la adresa: https://rm.coe.int/dh-sysc-jc-2022-06rev-en-questionnaire-applicants-/1680aa1e30 (varianta în limba engleză) și https://rm.coe.int/dh-sysc-jc-2022-06rev-fr-questionnaire-candidats-/1680aa1e31 (varianta în limba franceză)], cu rugămintea de a-l disemina în vederea completării secțiunii 1 de către persoanele cu vocația de a aplica, cu precizarea că este necesar să fie completat doar de cei care au luat în considerare să aplice, dar au decis contrariul.
Chestionarul poate fi completat și transmis electronic direct de către persoana destinatară, fără a mai fi necesar un alt demers.
Termenul până la care sunt așteptate răspunsurile la chestionar este 28 martie 2023.
Cu salutări colegiale
Av. dr. Traian Briciu
Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România
UNBR
Hotărâri ale Consiliului UNBR adoptate în ședința din 09-10 decembrie 2022 privind sistemul CAA (fișiere PDF și DOCX):
- Hotărârea Consiliului UNBR nr. 297 din 9-10 decembrie 2022 privind venitul de referință
- Hotărârea Consiliului UNBR nr. 298 din 9 - 10 decembrie 2022 privind valoarea punctului de pensie
- Hotărârea Consiliului UNBR nr. 299 din 09-10 decembrie 2022 privind cotele de contribuție la sistemul C.A.A. pentru anul 2022
- Hotărârea Consiliului UNBR nr. 300 din 9-10 decembrie 2022 privind cuantumul ajutorului lunar pentru creșterea copilului
- Hotărârea Consiliului UNBR nr. 301 din 09-10 decembrie 2022 privind cuantumul ajutorului de deces
- Hotărârea Consiliului UNBR nr. 302 din 9-10 decembrie 2022 privind cota de contribuție lunară a filialelor la cheltuielile necesare funcționării C.A.A.
- Hotărârea Consiliului UNBR nr. 303 din 09-10 decembrie 2022 privind programul anual de investiții al C.A.A. pentru anul 2023
COMUNICAT. Aducem la cunoștința avocaților interesați de „certificarea semnăturii digitale” oferta specială pentru avocați a autorității de certificare „Trans Sped”
COMUNICAT
Aducem la cunoștința avocaților interesați de „certificarea semnăturii digitale” următoarele:
I. Oferta specială a autorității de certificare „Trans Sped” pentru avocați.
După tratative cu autoritatea de certificare „Trans Sped” (www.Transsped.ro) s-au obținut pentru avocați condiții preferențiale de cumpărare a produsului „Semnatura certificată calificată” , după cum urmează:
1. Prețuri pentru avocați:
Valabilitate Certificat Calificat – CLOUD
Pret emitere
Valabilitate 1 an
75 RON + TVA
Valabilitate 2 ani
130 RON + TVA
Valabilitate 3 ani
190 RON + TVA
2. Facilitatea ca plata să se facă într-un termen de 90 zile de la data facturării;
3. Facilitatea încheierii contractului de furnizare servicii între beneficiarul avocat și autoritatea de certificare, pe internet.
4. Facilitatea conform căreia proba calității de avocat se va face prin consultarea Tabloului avocaților, fără adeverințe sau alte eforturi din partea avocaților.
II. Obținerea produsului „Semnatura certificată calificată” de la autoritatea de certificare „Trans Sped”:
5. În prezent poate fi făcută astfel:
a) se adresează o solicitare la adresa de email vanzari@transsped.ro. În solicitare se va invoca calitatea de avocat și se vor comunica datele de identificare, inclusiv cele de corespondență (telefon și mail) ale solicitantului. Deși nu este obligatoriu, sugerăm să se facă referire și la prezentul comunicat;
b) Solicitantul va primi un răspuns mail de la autoritatea de certificare cu procedura de urmat pentru încheierea contractului la distanță.
c) Solicitantul va urma pașii procedurali din răspunsul primit.
6. După data de 08.04.2020, „Semnătura certificată calificată” se va putea obține și prin intermediul „agenților de încredere” ai autorității de certificare, dacă aceasta numește astfel de agenți pe lângă barouri sau filiale.
NB. Agentul / agenții de încredere se vor afla conform unui program de lucru la sediile barourilor sau filialelor.
III. Proiectul are următorii inițiatori:
7. Din partea autorităților profesiei de avocat:
Av. Traian Briciu
– Președinte UNBR
Av. Dragne Ion
– Decanul Baroului București
Av. Florin Petroșel
– Președintele Filialei București-Ilfov a C.A.A
av. Sergiu Capisizu
– Consilier în Consiliul UNBR
8. Din partea autorității de certificare „Trans Sped”:
Dna Camelia-Elena Ivan
– C.E:O.
Dna Nicoleta Malica
– Head of Sales &Marketing
Av. Traian Briciu
Președinte UNBR
Download COMUNICAT fisier PDF
200402_UNBR_COMUNICAT_SEMNATURA_DIGITALA_AVOCATI_100420.pdf
116.3kB
https://www.unbr.ro/procedura-pentru-accesul-gratuit-al-avocatilor-la-datele-ancpi-a-fost-finalizata/
Procedura prin care avocații au acces gratuit la datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost finalizată în urma ultimelor discuții tehnice dintre reprezentanții UNBR și ANCPI.
Practic, odată cu finalizarea acestui mecanism, avocații au de parcurs două etape: înregistrarea cererii – care nu generează automat intrarea în baza de date – și accesul propriu zis la datele solicitate, care necesită avizarea Agenției.
Prima etapă începe prin accesarea pe de site-ul UNBR, de la rubrica info ANCPI, a contului personal de IFEP și urmarea pașilor necesari pentru înregistrarea cererii.
A doua etapă începe după avizarea cererii de către ANCPI și presupune accesul direct al avocatului la datele solicitate, prin intermediul platformei e-Terra 3.
UNBR pune la dispoziție un tutorial cu informații practice privind accesul și operarea sistemului și manualul de utilizare a celei mai recente versiuni a platformei e-Terra.
Fără viruși.www.avast.com
Download all attachments as a zip file
Manual de utilizare.pdf
6.9MB
TUTORIAL ANCPI.pdf
705.4kB
HOTĂRÂREA NR. 1 DIN 28.02.2022
ADUNAREA GENERALĂ ELECTIVĂ A BAROULUI MUREȘ
Legal convocată și constituită în conformitate cu dispozițiile art. 55 al. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată,
Reținând incidența prevederilor art. 52 al. 2 lit. b din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, precum și conținutul Procesului verbal al Comisiei de numărare a voturilor și de validare a numarării voturilor Adunării Generale Elective întocmit la data de 28.02.2022, aceasta
HOTĂRÂȘTE:
Art. I. Se validează rezultatele alegerii organelor de conducere din Adunarea Generală Electivă a Baroului Mureș din data de 28.02.2022, astfel:
1) Domnul avocat GOREA VIOREL a fost ales pentru funcția de Decan al Baroului Mureș;
2) Domnii/doamnele avocați: GALDEA TRAIAN NICOLAE, ADAM NICOLAE AUREL, TRIFAN SERGIU, AXENTE PAVEL, RUS MARIANA EMILIA, POP TRAIAN SORIN, BUJAKI INGE, HENTER IOSIF, CMECI IOANA SIMONA și DOGARU ANTONIA DIANA, au fost aleși pentru funcția de consilieri în Consiliul Baroului Mureș.
3) Domnii/doamnele avocați: NĂSĂLEAN STANCA AURORA, NIREȘTEAN LAURA, MARIAN CARMEN DIANA, ANDERKO THOMAS DANIEL DIETER, și SABĂU SORIN au fost aleși pentru componența Comisiei de disciplină.
4) Domnii/doamnele avocați: MATHE ATTILA, LUDUȘAN FLORIN și LUTA RÂȘTEI GEORGETA LAURA au fost aleși pentru componenta Comisiei de Cenzori.
Art. II Prezenta Hotărâre se va afișa la sediul și pe site-ul Baroului Mureș și se va comunica Uniunii Naționale Barourilor din România, fiind întocmită în 5 exemplare.
Membrii Prezidiului
Președinte: av. Galdea Nicolae Traian
Membrii: av. Cătană Doru Stelian
av. Toderic Monica
av. Cătinean Daniel Florin
av. Gîrbuleț Lazăr Dănilă
Secretar: av. Todoran Monica
În vederea implementării în plan național a Proiectului „Fii avocat în școala ta!” aprobat de Comisia Permanentă a UNBR, în ședința din data de 05.02.2022, vă solicităm sprijinul în desfășurarea următorului plan de acțiuni:
Publicarea prin toate mijloacele (pe site / la sediul baroului / rețele de socializare / whatsapp etc. ) în intervalul 07.02.2022 - 09.02.2022, a anunțului de recrutare / înscriere a colegilor avocați în cadrul echipelor de proiect; înscrierea se va face în perioada 09.02.2022 – 20.02.2022;
Notă: pot fi înscriși și avocații care fac parte din alte barouri.
Desemnarea coordonatorului de proiect se va face prin Decizia Decanului, până la data de 14.02.2022;
Selecția avocaților ce vor compune echipa de proiect se va face de către Consiliul Baroului cu participarea coordonatorului de proiect, până la data de 28.02.2022;
Se recomandă discutarea încheierii unor protocoale de colaborare cu inspectoratele județene și / sau unitățile de învățământ până la data de 01.03.2022. Draftul acestora va fi comunicat prin e-mail de către Departamentul de educație juridică în școli, prin intermediul secretariatului UNBR.
Atașăm prezentului e-mail Fișa atribuțiilor Coordonatorului de proiect de la nivelul fiecărui Barou, precum și criteriile minimale de selecție a avocaților înscriși.
Conținutul anunțului de înscriere va fi următorul:
„FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA!
Uniunea Națională a Barourilor din România invită colegii avocați să se înscrie în Proiectul „Fii avocat în școala ta!” în perioada 09.02.2022 – 20.02.2022.
Înscrierea se va face prin e-mail, la adresa: baroul_mures_av@yahoo.com
Se pot înscrie avocații care îndeplinesc următoarele condiții minimale:
Să fie avocat definitiv;
Să se bucure de o bună reputație socio-profesională;
Să nu aibă aplicate sancțiuni disciplinare în ultimii 5 ani;
Să nu înregistreze restanțe la plata taxelor și contribuțiilor profesionale.
Selecția echipei inițiale de proiect se va realiza de către Consiliul Baroului Mureș până la data de 28.02.2022.
Proiectul se fundamentează pe participarea voluntară și neremunerată a avocaților selectați. Prima etapă se va derula în perioada 15.03 – 15.06.2022 și constă în susținerea de către avocați a unor tematici sub forma a 5 module de câte o oră desfășurate în cadrul programei de dirigenție (sau a altor materii, în funcție de protocol), pentru întreaga perioadă.
Precizăm faptul că programul va fi variabil, în funcție de orarul școlar, raportat la clasele / unitățile școlare partenere – program de dimineață sau de după-amiază, iar tematicile vor fi abordate unitar, având la bază materialele puse la dispoziție de UNBR.”
Cu aleasă considerație,
Av. dr. Traian Briciu
Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România
Baroul Mureș este organizat și funcţionează în baza Legii nr.51/1995, în cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor din România.