HOTĂRÂRILE CONSILIULUI UNBR NR. 261 ȘI 262 DIN 16.06.2022 PRIVIND ORGANIZAREA EXAMENULUI DE PRIMIRE ÎN PROFESIE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2022

 

Hotărârea Consiliului UNBR nr.261 din 16.06.2022 privind organizarea examenului de primire în profesie – sesiunea septembrie 2022

 
 

UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
Consiliul Uniunii

 

HOTĂRÂREA Nr. 261/16 iunie 2022
privind organizarea examenului de primire în profesie
– sesiunea septembrie 2022 –

În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1), art. 66 lit. h) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Lege), și ale art. 33 – 37 din Statutul profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare (denumit în continuare Statut),

Consiliul U.N.B.R., întrunit în ședința din 16 iunie 2022, a dezbătut și a aprobat măsurile privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat, sesiunea septembrie 2022, și a adoptat următoarea 

HOTĂRÂRE:

Art. 1. – (1) Examenul se va susține în mod unitar, în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. (în continuare I.N.P.P.A.) și se va desfășura prin I.N.P.P.A. cu sediul în București, strada Vulturilor nr. 23, sector 3.
(2) Data desfășurării examenului este 18 septembrie 2022, pentru toți candidații. Examenul se va desfășura la București, în spațiul/spațiile aprobate prin hotărâre a Comisiei Permanente a U.N.B.R.
(3) Tematica de examen este anexată prezentei Hotărâri[1].
(4) Regulamentul de examen aplicabil este Regulamentul-Cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, adoptat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 57/27.03.2020 și modificat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 210/10-11.12.2021.

Art. 2. – (1) Desemnarea Comisiei naționale de examen se face de către Comisia Permanentă a U.N.B.R., conform Regulamentului de examen. Lista de propuneri va cuprinde mențiuni exprese privind vechimea în profesia de avocat a celui propus precum și dacă acesta este cadru didactic universitar.
(2) La data de 02 septembrie 2022, I.N.P.P.A. va transmite la U.N.B.R. propunerile privind compunerea Comisiei naționale de examen. Până la data de 09 septembrie 2022, la convocarea Președintelui U.N.B.R., va avea loc ședința Comisiei Permanente a U.N.B.R. pentru desemnarea Comisiei naționale de examen. Desemnarea Comisiei naționale de examen, potrivit. art. 67 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 51/1995 republicată, se va face prin aplicarea cu prioritate a dispozițiilor art. 17 alin. (4)  din Lege care reglementează constituirea comisiei „cu precădere – din avocați cadre didactice universitare cu vechimea de minim 10 ani în profesia de avocat„. Dispozițiile art. 33 alin. (5) din Statut care consacră compunerea „în majoritate” a Comisiei de examen din avocați – cadre didactice universitare cu o vechime în profesie de 10 ani se interpretează în limitele impuse de art. 17 alin. (4)  din Lege în sensul că, în condițiile în care între cei propuși să facă parte din comisia de examen se află și avocați – cadre didactice, aceștia din urmă vor fi desemnați „cu precădere„.

Art. 3. – (1) Cererile de înscriere a candidaților la examen, se transmit în intervalul 01 august 2022 (ora 8.00) – 26 august 2022 (ora 16.00), în modalitatea prevăzută la alin. (6), la secretariatul baroului la care candidatul urmează să-și desfășoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis.
(2) Cererile vor fi însoțite de actele prevăzute în Regulamentul de examen.
(3) În perioada 26 august 2022 – 02 septembrie 2022 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen iar rezultatul verificărilor se afișează conform prevederilor Regulamentului de examen. Contestațiile formulate de candidații cărora li s-a respins înscrierea la examen se vor soluționa în conformitate cu prevederile Regulamentului de examen.
(4) În cazuri temeinic justificate, cu aprobarea Comisiei Permanente a U.N.B.R., dosarul poate fi completat cu actele ce nu au putut fi procurate din motive imprevizibile și insurmontabile, cu cel mult 5 zile înainte de data examenului.
(5) Exclusiv pentru candidații care au susținut examenul de licență în anul 2022 și numai dacă unitățile de învățământ absolvite de aceștia nu au emis diplomele de licență, se admite depunerea adeverinței de absolvire a examenului de licență, eliberată de unitatea de învățământ, în locul diplomei de licență prevăzută la art. 15 alin. 2 lit. b) din Statutul profesiei de avocat; în acest caz, nu se cere ca adeverința de absolvire să fie însoțită de foaia matricolă.
(6) Cererile de înscriere la examen, precum și înscrisurile însoțitoare se transmit de către candidați baroului în format electronic, prin internet la adresa https://www.ifep.ro/CandidateFolder.aspxadresă ce va fi făcută cunoscută candidaților de către barou prin publicarea pe pagina web proprie a anunțului privind examenul. După data examenului, candidații declarați admiși vor depune la barou, la data cererii de înscriere pe tabloul avocaților, originalele înscrisurilor transmise, ocazie cu care baroul va efectua confruntarea dintre acestea și cele transmise de candidați în format electronic[2].

Art. 4. – (1) Taxa de examen este de 1400 lei și se va achita în contul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – București cu mențiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea septembrie 2022”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea septembrie 2022”.
(2) Sumele încasate cu titlu de „taxă de examen” se repartizează potrivit hotărârii Consiliului U.N.B.R.
(3) Este interzisă perceperea de către I.N.P.P.A. sau barouri, cu orice titlu, de sume suplimentare pentru operațiuni care au legătură cu înscrierea candidaților la examen sau cu susținerea acestuia.
(4) I.N.P.P.A. va reflecta distinct în evidențele sale sumele destinate barourilor, pentru remunerarea prestațiilor specifice activităților de secretariat și de verificare a actelor de sumele ce vor fi virate centrelor I.N.P.P.A. și sumele rămase la dispoziția sa.
(5) Sumele ce revin barourilor vor fi virate cel mai târziu la 7 zile după finalizarea examenului şi soluționarea eventualelor cereri de restituire a taxelor de examen, în condițiile prevăzute în Regulamentul de examen.
(6) Se mandatează Comisia Permanentă să îndeplinească atribuțiile Consiliului U.N.B.R. privind celelalte aspecte legate de organizarea și validarea examenului de primire în profesie, urmând ca deciziile Comisiei Permanente să fie supuse ratificării de către Consiliul U.N.B.R.

Art. 5. – (1) Prezenta Hotărâre se publică pe pagina de web a U.N.B.R. (www.unbr.ro) și va fi comunicată barourilor, I.N.P.P.A. și membrilor Consiliului U.N.B.R.
(2) I.N.P.P.A. și barourile vor asigura publicarea prezentei hotărâri pe paginile de web ale acestora.       

 

CONSILIUL UNIUNII NAȚIONALE A BAROURILOR DIN ROMÂNIA

__________________________

[1] Întrebările din chestionarul de examen vor avea unul sau două răspunsuri corecte.

[2] Candidații admiși la examenul din data de 18.09.2022 vor fi înmatriculați în anul I de formare inițială al I.N.P.P.A. care va începe în anul 2023, dacă vor fi înscriși în tabloul avocaților până la data de referință stabilită de Consiliul de conducere al I.N.P.P.A. pentru luarea în evidență a cursanților anului I de formare inițială al I.N.P.P.A. din ciclul 2023.


Descarcă Hotărârea împreună cu AnexaDOCX / PDF

 

Hotărârea Consiliului UNBR nr.262 din 16.06.2022 privind stabilirea condițiilor și cuantumului restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de examen de către candidații la examenul de primire în profesia de avocat – sesiunea septembrie 2022 

 

UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
Consiliul Uniunii

HOTĂRÂREA nr.262
16.06.2022

privind stabilirea condițiilor și cuantumului restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de examen de către candidații la examenul de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice

– sesiunea septembrie 2022 –

 

În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1), art. 65 lit. i) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Lege), și ale art. 33 – 37 din Statutul profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare (denumit în continuare Statut),

Consiliul U.N.B.R., întrunit în ședința din 16 iunie 2022, a dezbătut problematica privind stabilirea condițiilor și cuantumului restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de examen de către candidații la sesiunea din 18 septembrie 2022 a examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, precum și măsurile privind repartizarea sumelor încasate cu acest titlu, adoptând următoarea

HOTĂRÂRE:

Art. 1. – (1) Taxa de examen în cuantum de 1400 lei, achitată în contul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – București cu mențiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea septembrie 2022”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea septembrie 2022”, se repartizează astfel:
a) 700 lei pentru baroul la care se efectuează operațiunile aferente înscrierii la examen, prin activități de secretariat, specifice și prin acte și operațiuni de verificare a actelor ce însoțesc cererea de înscriere la examen;
b) 700 lei pentru I.N.P.P.A., pentru cheltuielile pe care le implică organizarea examenului;
(2) Desocotirea finală cu barourile va avea loc cel mai târziu la 7 zile după finalizarea examenului și soluționarea eventualelor cereri de restituire a taxelor de examen, în condițiile prevăzute în Regulamentul de examen.

Art. 2 – Se restituie integral suma achitată cu titlu de taxă de examen persoanelor care nu au depus/înregistrat on-line dosarul de înscriere la examen.

Art. 3 – (1) Se restituie parțial (700 de lei) suma achitată cu titlu de taxă de examen persoanelor care:
a) au solicitat retragerea dosarului și restituirea taxei, ca urmare a respingerii sau invalidării cererilor de înscriere la examen, până la momentul publicării listelor cu repartizarea candidaților pe spații de examen
b) în alte cazuri, au solicitat retragerea dosarului și restituirea taxei până la momentul publicării listelor cu repartizarea candidaților pe spații de examen.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), din suma de 700 lei, care nu este supusă restituirii:
a) suma de 480 de lei va fi virată barourilor care au efectuat operațiunile de analiză a cererilor de înscriere;
b) suma de 220 de lei va fi reținută de Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (I.N.P.P.A) în contul operațiunilor efectuate cu logistica documentară a examenului.

Art. 4 – (1) Se restituie parțial (500 de lei) suma achitată cu titlu de taxă de examen persoanelor care au solicitat retragerea dosarului și restituirea taxei după momentul publicării listelor cu repartizarea candidaților pe spații de examen.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), din suma de 900 lei, care nu este supusă restituirii:
a) suma de 600 de lei va fi virată barourilor care au efectuat operațiunile de analiză a cererilor de înscriere;
b) suma de 300 de lei va fi reținută de I.N.P.P.A în contul operațiunilor administrative privind asigurarea spațiilor de examen.

Art. 5. – (1) Prezenta hotărâre se publică pe pagina de web a U.N.B.R. (www.unbr.ro) și va fi comunicată barourilor, I.N.P.P.A. și membrilor Consiliului U.N.B.R..
(2) I.N.P.P.A. și barourile vor asigura publicarea prezentei hotărâri pe paginile de web ale acestora.

 

CONSILIUL UNIUNII NAȚIONALE A BAROURILOR DIN ROMÂNIA


Descarcă Hotărârea fișier: DOCX / PDF