Protectia libertatii de exprimare in contextul eforturilor statelor de combate a continului ilegal si daunator pe internet – Comunicare sustinuta de doamna avocat Monica Cercelescu in cadrul Seminarului national 1 - Libertatea de exprimare - Bucures
Protecția libertății de exprimare în contextul eforturilor statelor de combate a conținului ilegal și dăunător pe internet
avocat Monica Cercelescu
Â
â€Ironia este că moartea cenzurii ne-a dus la politica post adevăr†Ivan Krastev [1]
Â
Introducere
1. Libertatea de exprimare vs. libertatea internetului
1.1 Internetul și iluzia libertății fără limite
1.2 Schimbarea modului în care ne raportăm la drept în mediul online
2. Marea provocare: delimitarea conținutului ilegal și dăunător pe internet
2.1 Noțiunea de conținut ilegal pe internet, în viziunea Comisiei Europene
2.2 Instrumente ale combaterii conținutului ilegal în legislația internă
2.3 Abrogarea limitelor penale ale libertății de exprimare
2.4 Libertatea în haosul indus de suprainformare
3. Europa caută instrumente de control
3.1 Lupta cu umbra dezinformării
3.2 Insuficiența legii în fața discursului urii
3.3 Schimbările aduse de directiva copyright
4. Roboții, noii judecători ai libertății în mediul online
5. Abolirea cenzurii instituționalizate și apariția unei cenzuri mutante
5.1 Reacție rapidă vs cenzură
6. În concluzie, un exercițiu de imaginație
În principiu, noțiunea de conținut ilegal pe internet pare a fi ușor de identificat, întrucât teoria spune că tot ce este ilegal în afara internetului, este ilegal și pe internet. Însă delimitarea conținutului legal de cel ilegal nu este atât de simplă din mai multe motive, ce țin în principal de extrateritorialitatea internetului, de diferențele legislative de la un stat la altul, dar și de incompatibilitatea din ce în ce mai accentuată a legislației din mediul offline în mediul online, dominat de instantaneitate, de iluzia unei libertăți absolute și în cele din urmă, de lipsa reperelor juridice clare.
Mai mult decât atât, ne confruntăm cu problema conținutului dăunător, care scapă de sub incidența legii, însă poate aduce prejudicii la nivel de mase, democrației și statului de drept și mă refer în special la dezinformare.
Pentru a înÈ›elege noile abordări ale limitelor libertății de exprimare în mediul online, trebuie să facem distincÈ›ia între conÈ›inutul ilegal, care este definit de legi, È™i cel dăunător, dar nedefinit, care este undeva la limita între legal È™i ilegal. De exemplu, campaniile online ale anti-vacciniÈ™tilor, în principiu, nu sunt ilegale, dar ar putea fi, în în anumite situaÈ›ii care amenință siguranÈ›a naÈ›ională.   Aceste campanii sunt duse de adepÈ›ii lor în virtutea principiului libertății de exprimare. ÃŽnsă, aÈ™a cum am văzut, pot aduce prejudicii grave la nivel de mase.  Știm deja că majoritatea copiilor care au murit în urma rujeolei, în ultimul an, au fost cei nevaccinaÈ›i. Facebook tocmai a anunÈ›at că face schimbări pentru a elimina de pe platforma sa conÈ›inutul anti-vaccinare.  Însă promotorii acestui conÈ›inut È™i-au găsit un alt loc prolific pe Instagram[2]. Deci, legile internetului nu sunt aceleaÈ™i pentru noile teritorii ale internetului: â€Facebookland†sau â€Instagramlandâ€!
Mai ales noi, juriștii, ne-am putea pune problema ce anume le dă dreptul giganților online-ului să cenzureze, să judece în locul judecătorului, cu ajutorul roboților, limitele libertății noastre de exprimare pe platformele lor și să elimine conținut ce nu intră sub incidența legii. Nu este aceasta o  cenzură mutantă, care, deși acum urmărește un scop de protecție a dreptului la informație verificată, s-ar putea extinde în mod abuziv și la alte aspecte, în funcție de interesele private ale companiilor tehnologice?
De aceea, în special despre conținutul dăunător aș dori să vorbim astăzi, despre prerogativele acordate recent giganților internetului de a-l neutraliza și despre efectele acestei viziuni noi asupra raporturilor cu legea și cu noii judecători ai libertății de exprimare pe internet.
AÈ™ vrea să ne gândim cum se împacă noua politică europeană È™i globală, care dă dreptul companiilor tehnologice private de a elimina acest conÈ›inut dăunător È™i care nu este neapărat în afara legii, cu art. 10 din ConvenÈ›ia Europeană a Drepturilor Omului, care spune că orice restricÈ›ie a libertății de exprimare trebuie prevăzută de lege? Pentru că în Comunicarea Comisiei Europene privind planul de acÈ›iune împotriva dezinformării, din 5 decembrie 2018, se spune foarte clar că nu conÈ›inutul ilegal este cel vizat: “AcÈ›iunile cuprinse în prezentul plan de acÈ›iune vizează numai conÈ›inutul cu caracter de dezinformare care este legal în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului nationalâ€[3]. Or, acest plan de acÈ›iune presupune È™i crearea unei reÈ›ele de verificatori de informaÈ›ii independenÈ›i, e drept, dar numai în practică vom putea constata unde va duce această abordare.
O vreme, lucrurile privind limitele libertății de exprimare au fost destul de clare. ConvenÈ›ia Europeană a Drepturilor omului prevede la articolul 10 alin 2 că â€exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri ÅŸi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiÅ£ii, restrângeri sau sancÅ£iuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naÅ£ională, integritatea teritorială sau siguranÅ£a publică, apărarea ordinii ÅŸi prevenirea infracÅ£iunilor, protecÅ£ia sănătăţii, a moralei, a reputaÅ£iei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaÅ£iilor confidenÅ£iale sau pentru a garanta autoritatea ÅŸi imparÅ£ialitatea puterii judecătoreÅŸtiâ€.
Pare o dispoziție destul de cuprinzătoare și perenă, însă toate aceste încălcări au luat forme atât de insidioase în mediul online, încât devine extrem de dificil să le dai un contur juridic, o definiție legală, astfel încât conținutul ilegal să devină identificabil și sancționabil în plenitudinea formelor lor de manifestare.
Când ne confruntăm cu dezinformare, manipulare, războaie informaționale, de multe ori pare că ne luptăm cu umbrele iar căutarea vinovaților seamănă cu vânătoarea de vrăjitoare.
Și astfel ne punem problema cum putem lupta împotriva acestor efecte negative ale ducerii la extrem a libertății de exprimare, cum putem stabili limitele la care se termină libertatea noastră și începe libertatea celorlalți. Cum putem fi siguri că ceea ce publicăm pe internet nu va avea repercusiuni grave în acest haos informațional? Pentru că inclusiv inflația legislativă, tot un fel de supra-informare care ne abate de la esență, face ca aceste limite ale libertății de exprimare să fie greu de marcat prin jurisprudență, care devine contradictorie.
Internetul este un teritoriu nou, care scapă parțial de sub jurisdicția statelor și noțiunea de teritorialitate a legii își pierde sensul în acest mediu. Cu alte cuvinte, în mediul online, avem de a face cu o schimbare de paradigmă privind supremația legii?
1. Libertatea de exprimare vs libertatea internetului
Â
Aceste noțiuni s-au distanțat una de alta, deși au o sorginte comună: libertatea de exprimare și dreptul corelativ la informație. Însă, în ceea ce privește libertatea internetului, nu e vorba atât de libertatea de a exprima idei, opinii, ci de libertatea de a le disemina. De cele mai multe ori, libertatea de exprimare este invocată de marile companii tehnologice, atunci când se opun reglementării internetului, fie că e vorba de drepturile de autor, dezinformare sau discursul urii. Înteresul real al acestora constă, de fapt,  în libertatea de diseminare a informației, fără a fi îngrădiți de legi.
Așadar, libertatea internetului s-a conturat ca o noțiune diferită, referindu-se la libertatea circulației informației, la fluxul liber al informației, acompaniată de o luptă constantă a giganților online-ului împotriva oricărei reglementări care ar putea frâna diseminarea acesteia, cum ar fi drepturile de autor și chiar cele referitoare la  defăimare. Mai concret,  se referă în special la libertatea de a reproduce texte, imagini, conținut video și de a le da share-uri nelimitate. Și am văzut câtă opoziție au făcut companiile online împotriva Directivei copyright, care dă dreptul autorilor, inclusiv jurnaliști, la o cotă parte din câștigurile obținute de platformele online din diseminarea acestor informații.
1.1 Internetul și iluzia libertății fără limite
AÈ™a cum È™tim cu toÈ›ii, libertatea unui individ se termină acolo unde începe libertatea celuilalt! Dar internetul a creat iluzia unei libertăți fără limite pentru că omul prinde curaj să arunce cu vorbele È™i chiar să încalce legea, având o senzaÈ›ie falsă de securitate în mediul familiar din spatele ecranului. Când oamenii se află față în față, â€ieÈ™irile†necontrolate sunt mult mai rare. Internetul oferă È™i protecÈ›ia anonimatului, pentru că dacă vrei să fii anonim pe internet È™i ai cât de cât niÈ™te cunoÈ™tinÈ›e pentru a-È›i È™terge urmele, poÈ›i face asta, în ciuda politicii reÈ›elelor sociale de a permite numai conturi reale. ÃŽn acest mediu permisiv au apărut È™i armatele de troli, care subminează siguranÈ›a statelor È™i drepturi fundamentale.
â€Libertatea internetului†apare ca o noÈ›iune care se vrea superioară, care permite un acces real al publicului la informaÈ›ie, o democratizare a culturii, un fel de â€paradis juridic al informaÈ›ieiâ€, avansată de giganÈ›ii online-ului – Google, Facebook, Twitter, Youtube etc.
Acest curent al libertății absolute a informației este de sorginte americană, la fel ca și marile companii tehnologice care îl promovează, extinzându-l ușor în plan global, prin accesibilitatea limbii engleze.
În Stalele Unite ale Americii, libertarienii sunt partizanii unei libertăți de exprimare absolute. Unul dintre reprezentanții lor, John C. Merill, specialist în deontologia mass media, a atras atenția în anii ‘70 prin respingerea categorică a teoriei responsabilității presei. Acesta susținea că orice dispozitiv colectiv, orice instanță care ar avea puterea de a defini ori sancționa responsabilitatea presei ar contribui în realitate la distrugerea libertății sale[4].
Din acest curent se trage Cyberlibertarianism-ul, o miÈ™care extremistă È™i aproape mistică a libertății pe internet, care se referă la credinÈ›ele împărtășite de oameni dintr-o paletă largă de orientări politice È™i filosofice de astăzi, credinÈ›e care ar putea fi rezumate prin sloganul â€Computerizarea vă va eliberaâ€[5].
Astăzi vedem mai clar cum ne va â€elibera†computerizarea È™i, odată cu aceasta, supravegherea electronică în masă. Suntem din ce în ce mai captivi în faÈ›a ecranului.
Andy Müller-Maguhn, purtător de cuvânt al Chaos Computer Club, cea mai mare asociaÈ›ie a hackerilor din Europa, È™i militant al drepturilor omului în epoca digitală [6] vorbeÈ™te despre un concept nou: â€ConcepÈ›ia noastră despre libertatea informaÈ›iei È™i fluxul liber al informaÈ›iei este într-un fel o concepÈ›ie nouă È™i radicală, dacă ne uităm la întreaga planetă. AÈ™ spune că nu e atât de diferită în Europa față de alte țări. Da, există unele țări care funcÈ›ionează după model democratic, ceea ce înseamnă că poÈ›i citi, poÈ›i înÈ›elege È™i poate chiar ataca în instanță infrastructura cenzurii, dar asta nu înseamnă că cenzura nu există acolo …â€
Internetul a adus o schimbare de paradigmă și cu privire la noțiunea de libertate de exprimare, pe care noi, juriștii, o înțelegem mai greu, pentru că ne raportăm mereu la lege. Dreptul corelativ la informație a căpătat o viziune nouă care a virat de la interesul public, ca fundament al acestuia, la cererea publicului, care implică în special divertisment.
Cunoscutul scriitor, Mario Vargas Llosa, observa că â€Transformarea informaÈ›iei în instrument de divertisment înseamnă a deschide încetul cu încetul uÈ™a legitimității pentru ceea ce înainte își găsea locul doar în jurnalismul marginal È™i aproape clandestin, anume pentru scandal, violarea intimității, bârfe sau, în cele mai rele cazuri, defăimare, calomnie È™i linÈ™aj mediatic. Nu există metodă mai eficace de a amuza È™i a distra decât să dai apă la moară celor mai josnice pasiuni ale muritorilor de rând. Printre ele un loc de frunte îl ocupă dezvăluirea intimității celuilalt, mai ales dacă e o figură publică, cunoscută È™i apreciată. Acesta este un sport practicat azi de jurnaliÈ™ti fără niciun scrupul, sub pretextul dreptului la libertatea de informare. Cu toate că există legi privitoare la acest aspect, arareori vedem procese È™i sentinÈ›e care condamnă excesele, e vorba de un obicei din ce în ce mai generalizat…â€[7]
Această observație a marelui scriitor este foarte concludentă în ceea ce privește dilemele actuale privind limitele libertății de exprimare.
1.2. Schimbarea modului în care ne raportăm la drept în mediul online
Odată cu internetul, libertatea de exprimare cunoaÈ™te noi provocări în privinÈ›a trasării limitelor sale, întrucât mediul online a schimbat nu numai modul în care ne raportăm unii la alÈ›ii, dar chiar È™i modul în care ne raportăm la drept, la ceea ce înseamnă â€limite prevăzute de legeâ€.
ÃŽntr-un interviu acordat Financial Times, în 2010, Eric Schmidt, fostul director general al Google, spunea că â€Google este în businessul informaÈ›iilor È™i oricine are o opinie despre informaÈ›ii. ÃŽnsă legile (care acoperă acest sector n.r.) sunt incoerenteâ€. ÃŽntr-un fel, el a sugerat că incoerenÈ›a reglementărilor, care diferă de la o È›ară la alta, pe un teritoriu de asemenea diferit, cum este internetul, ar permite ignorarea legii. Referindu-se la această declaraÈ›ie, Alain Strowel, autorul cărÈ›ii â€Când Google sfidează dreptulâ€, spunea că acesta â€pare să semnaleze un anumit dispreÈ› față de norma juridică aplicabilă în domeniul informaÈ›ieiâ€, însă nu îl putem condamna în totalitate pe Eric Schmidt deoarece aplicarea dreptului devine dificilă atunci când contururile sale sunt vagi, datorită diferenÈ›elor de legislaÈ›ie de la o È›ară la alta într-un mediu lipsit de teritoriaitate, cum e internetul: â€InstanÈ›ele clasice, ca de exemplu instanÈ›ele naÈ›ionale, sunt adesea desuete în față cu lipsa de teritoriu a internetului, cu viteza rapidă de deplasare în acest spaÈ›iu fără frontiere, cu dificultatea de a determina respectarea deciziilor, în special în străinătate, cu paradisurile juridice, cu sensibilitățile variabile ale unui public distribuit pe întreaga planetă etc.â€[8]
Efectele sunt cele despre care vorbim astăzi: explozia de conținut ilegal și dăunător pe internet, pe care nu mai știm cum să-l mai controlăm.
Ca juriști, avem tentația să invocăm legea. Însă întrebarea este: poate legea să prevadă și mai ales să cuprindă tot conținutul ilegal sau de pe internet? Se pare că nu, pentru că soluțiile cele mai recente ale forurilor europene constau în promovarea autoreglementării marilor companii tehnologice care oferă platforme de exprimare pe internet. Acestea au dobândit recent prerogative de identificare și eliminare, deci implicit de judecare a conținutului ilegal, dar și a conținutului dăunător de pe platformele pe care le guvernează, tocmai pentru că legea nu face față instantaneității.
3. Marea provocare: delimitarea conținutului ilegal și dăunător pe internet
ÃŽn mediul virtual, limitele între informare È™i dezinformare, între adevăr È™i fals, între intenÈ›ie È™i greÈ™eală sunt extrem de greu de identificat. Adevărul factual se estompează. De fapt, deja vorbim de adevărul post-factual, aÈ™a cum observa Iulian Chifu, un remarcabil cercetător al tendinÈ›elor dezinformării È™i ale războiului informaÈ›ional: â€Post factualul începe de acolo de unde vorbim despre paradigma Ceea ce vezi nu este Adevărat, Ceea ce percepi cu simÅ£urile, nemijlocit, nu e Adevărat, respectiv despre alterarea faptelor prin prisma alterării percepÅ£iei. Nu mai e vorba despre interpretare, ci despre alterarea fundamentală a faptelor petrecute. Abordarea populistă Adevărul e ceea ce spun eu că este Adevărul care transformă faptul în non -fapt sau în opusul său. Acest tip de abordare, care e combinată cu cenzura mass media, blocarea libertăţii presei, liberei circulaÅ£ii a ideilor, libertăţii de exprimare, impinge societatea vizată către autoritarism, către dictaturaâ€[9].
2.1 Noțiunea de conținut ilegal pe internet, în viziunea Comisiei Europene
Conform recomandării Comisiei Europene privind măsurile pentru combaterea eficientă a conÈ›inutului online ilegal â€ConÈ›inutul ilegal înseamnă orice informaÈ›ie care nu este în conformitate cu dreptul UE sau cu dreptul intern al unui stat membru. Aceasta include conÈ›inutul cu caracter terorist, materialele care conÈ›in abuzuri sexuale asupra copiilor (Directiva privind combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor), discursurile de incitare la ură (Decizia-cadru privind combaterea anumitor forme È™i expresii de rasism È™i xenofobie prin intermediul dreptului penal), escrocheriile È™i fraudele comerciale (Directiva privind practicile comerciale neloiale sau Directiva privind drepturile consumatorilor) È™i încălcările drepturilor de proprietate intelectuală (Directiva privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor È™i ale drepturilor conexe în cadrul societății informaÈ›ionale). ConÈ›inutul cu caracter terorist se referă la orice material care reprezintă infracÈ›iuni de terorism în temeiul Directivei UE privind combaterea terorismului sau în temeiul legislaÈ›iilor naÈ›ionale – inclusiv materialele produse sau care pot fi atribuite organizaÈ›iilor teroriste de pe listele UE sau ONU.â€[10]Â
Â
2.2 Instrumente ale combaterii conținutului ilegal în legislația internă
În ceea ce privește legislația internă, numai dacă ne uităm în codul penal, avem un arsenal de luptă împotriva conținutului illegal. Dar cât de eficient este acesta în mediul online? Sunt reglementate mai multe infracțiuni susceptibile de a fi săvârșite online, de natură să constituie conținut ilegal: Propaganda în favoarea statului totalitar (art. 166), Propaganda pentru război (art. 405), Incitarea la ura sau discriminare (art. 369), Instigarea publică (art. 365 ), Pornografia infantilă (art. 372), Ultrajul contra bunelor moravuri (art. 373 ) etc. Avem și o serie de legi speciale, cum ar fi infracţiunile prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Practic, orice fapte se încadrează în aceste dispoziții legale, reprezintă conținut ilegal.
Prin urmare, avem instrumente pentru delimitarea conținutului ilegal online sau offline. Totuși, unele sunt depășite dacă le raportăm le mediul online. Se pare că legea nu poate ține pasul cu inventivitatea infracțională pe internet. Tehnologia potențează acest decalaj. De exemplu, legea pedepsește propaganda pentru războiul de agresiune, or astăzi vorbim mai mult de războiul hybrid sau informațional. Sau propaganda împotriva statului totalitar, când principal problem a zilelor noastre este autotitarismul.
2.3 Abrogarea limitelor penale ale libertății de exprimare
În virtutea principiului libertății de exprimare, Europa și statele evită astăzi să legifereze penal limite ale libertății de exprimare, preferând să meargă pe recomandări și să încurajeze autoreglementarea mass media și a platformelor online.
Înflăcărarea internetului a determinat inițial o tendință de extindere a limitelor libertății de exprimare, care s-a transpus și în mediul offline. În majoritatea țărilor europene au fost abrogate legile presei, dar și infracțiuni precum insulta, calomnia, chiar și infracțiunea de presiuni asupra justiției (în România), instrumentele clasice de contracarare, prin mijloace represive, a efectelor unei libertăți de exprimare dusă la extrem, care ajunge să încalce libertățile celorlalți. Abrogarea legilor defăimării a fost încurajată și de Uniunea Europeană.
ÃŽn România, insulta È™i calomnia au fost abrogate încă din 2006. La vremea respectivă, Hans Klemm. fostul ambasador al SUA a spus un lucru interesant, citându-l pe preÈ™edintele Obama: „Cea mai puternică armă împotriva discursului instigator la ură nu este reprimarea, ci libertatea de exprimare, voci ale toleranÅ£ei care se ridică împreună împotriva bigotismului…â€
ÃŽn 2016, partidul de guvernământ a încercat să readucă în actualitate problema defîimării, cu un proiect de lege privind promovarea demnităţii umane ÅŸi toleranÅ£ei faţă de diferenÅ£ele de grupâ€, supranumită È™i â€legea defăimăriiâ€. Și aceasta s-a izbit de o reacÈ›ie puternică de respingere.
ÃŽn 2014, a fost abrogată È™i infracÈ›iunea â€Presiuni asupra justiÈ›ieiâ€, aceasta fiint văzută tot ca pe o limită periculoasă a libertății de exprimare. Având în vedere situaÈ›ia la care s-a ajuns astăzi, prin târârea justiÈ›iei în spectacolul mediatic, poate merită să ne oprim puÈ›in asupra acestui aspect.
Articolul 276, privind presiunile asupra justiÅ£iei prevedea că: „Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraÅ£ii publice nereale referitoare la săvârÅŸirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracÅ£iuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenÅ£a sau intimida, se pedepseÅŸte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.â€
Curtea Constituțională a fot sesizată cu privire la legea de abrogare a infracțiunii de “Presiuni asupra justiției†, însă a respins obiecția de neconstituționalitate [11], aducând o motivare argumentată logic, dar surprinzătoare. În Opinia Curții, limitele libertății de exprimare sunt tot de rang constitutional și de strictă interpretare, fiind prevăzute la art. 30, alin 6 și 7 din legea fundamentală, iar independența justiției nu se regăsește printre valorile constituționale protejate de aceste dispoziții.
AÈ™adar, în opinia CurÈ›ii ConstituÈ›ionale, independenÈ›a justiÈ›iei nu este un drept fundamental al unei persoane, aÈ™a încât nu poate fi considerat o limită a libertății de exprimare. Dacă independenÈ›a justiÈ›iei nu se regăseÈ™te printre valorile constituÈ›ionale care să necesite protecÈ›ie în faÈ›a libertății de exprimare extreme, atunci trebuie făcut ceva, pentru că justiÈ›ia este principala victimă ale libertății de exprimare duse la extrem. DeÈ™i e o interpretare potrivit logicii juridice, răspunsul nu coincide cu noua realitate. Astăzi, oricine are dreptul să-È™i dea cu părerea despre justiÈ›ie, care a ajuns miză politică È™i este târâtă constant în centrul spectacolului mediatic, fiindu-i È™tirbite autoritatea È™i credibilitatea. Tot felul de păreri neavizate È™i partizane despre justiÈ›ie nu mai intră în noÈ›iunea de â€conÈ›inut ilegalâ€.
Astfel de manifestări abuzive în libertatea de exprimare nu mai sunt interzise de legea penală, însă au consecințe extrem de grave asupra statului de drept.
Sigur că avem reglementări civile care pot atrage răspunderea delictuală pentru astfel de manifestări. Însă, folosirea abuzivă a libertății de exprimare pe internet produce prejudicii la nivel de mase, care, în principiu, nu au calitate procesuală activă. Masele sunt manipulate și dezinformate, dacă ne gândim numai la scandalul Cambridge Analitika, la manipularea datelor personale pentru influențarea alegerilor, sau la campanile anti-vacciniștilor.
2.4 Libertatea în haosul indus de suprainformare
Pare paradoxal, dar suprainformarea este principala barieră a informării, pentru că ne-ar trebui tuturor o minte genială pentru a discerne în haosul informaÈ›ional. Stăm confortabil în bulele noastre din reÈ›elele sociale. Exprimăm idei numai dacă avem validarea bulei. Dacă ideile noastre nu coincid cu ale bulei, preferăm să tăcem, pentru că ne temem de izolarea socială. Intrăm în â€spirala tăceriiâ€, cum remarca Elisabeth Noelle-Neumann[12].  Aceste bule au devenit un fel de închisori ale libertății de exprimare È™i ale dreptului la informare.
Pe de altă parte, o asemenea supraaglomerare informaÈ›ională È™i de libertăți nelimitate duce la haos, iar în haos nimeni nu poate fi liber pentru că nicio acÈ›iune nu mai e predictibilă. Nu poÈ›i realiza întotdeauna â€unde baÈ›i È™i unde crapăâ€!
Teoria haosului a fost formulată de Edward Lorenz în 1960. El vorbea despre â€efectul futureâ€, susÈ›inând că “MiÈ™carea aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din această cauză È™i de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosfera se va schimba. Peste o lună poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză va apărea.” Această teorie a fost extrapolată în toate domeniile, inclusiv cele sociale.
Astăzi, aripile fluturelui sunt cuvintele. Orice cuvânt, spus de oricine, poate provoca o tornadă informaÈ›ională, o revoluÈ›ie benefică sau un dezastru, acolo unde nu te aÈ™tepÈ›i. Vorbim de â€pacientul zeroâ€, pentru a căuta responsabilul în mediul online, cel care a publicat prima È™tire sau imagine cauzatoare de dezinformare È™i prejudicii publice. ÃŽnsă găsirea lui nu afectează cauza, È™i, în consecință, nu rezolvă problema.
Â
3. Europa caută instrumente de control
Â
În fața noilor provocări, Europa caută astăzi instrumente pentru a ține sub control această explozie de ilegalitate online. Efectele nocive ale unei libertăți duse la extrem, au devenit vizibile după scandalul Cambridge Analitika. Acesta a arătat cum situația a escaladat, când din ce în ce mai mulți au început să folosească instrumentele platformelor online pentru manipularea alegerilor, dezinformare, promovarea discursului urii .
După acest moment,  Uniunea Europeană È™i-a intensificat eforturile de a tempera efectele unei libertăți de exprimare duse la extrem, folosite pentru dezinformare, manipulare, folosite pentru câștiguri financiare prin ignorarea drepturilor de autor. Dar cum să te pui cu â€libertatea internetuluiâ€?
În cele din urmă, în martie 2019, Parlamentul European a reușit să adopte directiva copyright, în ciuda unei opoziții extreme a companiilor tehnologice, manifestată ani la rând. De asemenea, în 2018 a intrat în vigoare Regulamentul privind protecția datelor personale care temperează referințele la persoane, atunci când li se încalcă dreptul la viață privată.
Însă, situația actuală este departe de a putea fi ținută sub control, pentru că instantaneitatea informației, care se propagă la nivel global într-un interval de timp extrem de scurt, determină ineficiența legii.
De aceea, în privința dezinformării și a incitării la ură, Uniunea Europeană a promovat ideea de autoreglementare a platformelor online, pe care le-a făcut astfel responsabile pentru ștergerea sau blocarea conținutului ilegal și nu numai. Au fost adoptate coduri de bune practici pentru combaterea dezinformării și a discursului de incitare la ură.
Sigur că majoritatea țărilor au și instrumente legale în acest sens. În România, de exemplu, sunt incriminate infracțiunile de comunicare de informații false sau incitare la ură și discriminare. Însă, formele de manifestare pe internet depășesc aria de acoperire a dispozițiilor legale și aici apare problema.
Pe de altă parte, acestea nu au încă o concepție unică la nivel European, deși e din ce în ce mai clar că efectele se manifestă la scară internațională, dacă e să luam ca exemplu antisemitismul care a degenerat inițial prin vestele galbene din Franța[13], dar tocmai am asistat la manifestările anti-semite din România, prin vandalizarea cimitirului evreiesc din Huși[14]. Sunt manifestări extrem de grave, care se pare că au o origine comună: libertatea fără limite a informației pe internet, care coalizează mizeria umană în scopuri reprobabile.
Însă problema care își caută răspunsuri pare să fie și conținutul legal, care e diseminat cu intenția obținerii unui câștig economic sau pentru inducerea publicului în eroare și este de natură să provoace un prejudiciu public. Cu alte cuvinte, conținutul care nu e acoperit de legislația statelor, așa cum rezultă din Comunicarea Comisiei Europene privind planul de acțiune împotriva dezinformării, din 5 decembrie 2018. Astfel, există riscul ca apanajul marilor companii de internet de a bloca conținutul cu caracter de dezinformare pe platformele lor să se transforme într-un  instrument de cenzură privată, prin noua prerogativă a blocării conturilor și a eliminării paginilor de internet.
Aflăm tot mai des cum Facebook a blocat diverse pagini care instigă la ură sau fac propagandă totalitară, cum ar fi rețele de trolling din Rusia legate de serviciile de securitate rusești sau blocarea paginilor unor anti-vacciniști.
Însă, mai nou, rețelele de socializare se declară neputincioase în fața fenomenului dezinformării. Șeful Facebook, Mark Zuckerberg, declară că nu poate garanta lipsa interferenţelor în alegerile europarlamentare din luna mai[15].
3.1 Lupta cu umbra dezinformării
Minciuna, È™i odată cu aceasta dezinformarea, în majoritatea cazurilor nu reprezintă infracÈ›iune. Și nici prostia nu e pedepsită în majoritatea cazurilor. â€Marele imperativ etic â€să nu minÈ›i†se dovedeÈ™te neputincios în faÈ›a minciunii secolului al XX lea. Ce e de făcut? Oare să nu mai existe nimic care să ne poată apăra de minciună?â€, spunea Piotr Wierzbicki. â€Ba da, există. O singură idee, o idee colosală, uitată de cultura europeană: ideea înÈ›elepciunii È™i a virtuÈ›ii†[16], credea Wierzbicki. Ce iluzie! Putem noi spera astăzi la înÈ›elepciune È™i virtute pe internet? TotuÈ™i, aceasta pare a fi singura cale È™i educaÈ›ia are rolul principal.
Dezinformarea poate lua forme atât de insidioase, că este aproape imposibil de definit după rigorile juridice, astfel încât să ne putem raporta la legea existentă,  pentru a vedea dacă o încalcă sau nu.
Comisia Europeană a încercat să definească dezinformarea în Comunicarea privind planul de acÈ›iune împotriva dezinformării, din 5 decembrie 2018, însă rămâne o recomandare, nefiind stabilită printr-o directivă cu obligaÈ›ii de transpunere. Conform acestei comunicări,  â€Prin dezinformare se înÈ›elege o serie de informaÈ›ii în mod verificabil false sau înÈ™elătoare, care sunt create, prezentate È™i diseminate pentru a obÈ›ine un câștig economic sau pentru a induce publicul în eroare în mod deliberat È™i care pot provoca un prejudiciu public . Prejudiciul public include amenințări legate de procesele democratice, precum È™i de bunurile publice cum ar fi sănătatea, mediul sau securitatea cetățenilor Uniunii. Dezinformarea nu include erorile neintenÈ›ionate, satira, parodia sau È™tirile È™i comentariile partizane identificate în mod clar ca atareâ€
Mai departe, Comunicarea Comisiei europene spune că â€AcÈ›iunile cuprinse în prezentul plan de acÈ›iune vizează numai conÈ›inutul cu caracter de dezinformare care este legal în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului naÈ›ional. Acestea nu aduc atingere legislaÈ›iei Uniunii sau a statelor membre care ar putea fi aplicabilă È™i nici normelor privind conÈ›inutul ilegalâ€[17].
Așadar, Comunicarea Comisiei Europene urmărește numai conținutul legal, care deși este verificabil fals sau înșelător, este diseminat cu intenția obținerii unui câștig economic sau pentru inducerea publicului în eroare și este de natură să provoace un prejudiciu public.
Ne punem întrebarea cum ar putea fi legal un astfel de discurs?
De exemplu, în România, infracÈ›iunea de comunicare de informaÈ›ii false este prevăzută de art. 404, cod penal, dar este incriminată numai dacă se pune în pericol securitatea naÈ›ională: â€Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ÅŸtiri, date sau informaÅ£ii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naÅ£ională, se pedepseÅŸte cu închisoarea de la 1 la 5 aniâ€. Or, conceptul de securitate naÈ›ională este nesatisfăcător definit în Legea nr.51/1991 privind securitatea naÅ£ională a României, după cum a constatat È™i Curtea ConstituÈ›ională a României, prin Decizia din 28 februarie 2018 , privind  neconstituÈ›ionalitatea dispoziÈ›iilor art.3 lit.f) Legea nr.51/1991 privind securitatea naÅ£ională a României. DispoziÈ›iile criticate au următorul cuprins: „Constituie ameninţări la adresa securităţii naÅ£ionale a României următoarele: …  f)subminarea, sabotajul sau orice alte acÅ£iuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituÅ£iilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor ÅŸi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum ÅŸi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinÅ£are a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieÅ£ii social-economice sau apărării naÅ£ionaleâ€. Curtea a analizat în ce măsură sintagma „aduc atingere gravă drepturilor ÅŸi libertăților fundamentale ale cetățenilor români†din cuprinsul art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991 întruneÈ™te condiÈ›iile de claritate È™i previzibilitate È™i a constatat că legiuitorul trebuie să realizeze o distincÈ›ie între faptele care aduc atingere gravă drepturilor È™i libertăților fundamentale ale cetățenilor È™i care pot fi calificate drept chestiuni ce È›in de dreptul penal, cu consecinÈ›a incidenÈ›ei mijloacelor de drept penal È™i procesual penal, pe de o parte, È™i acele fapte care sunt îndreptate împotriva drepturilor È™i libertăților unei colectivități/comunități (de rasă, origine etnică, religie, etc), care, prin numărul de indivizi care îi aparÈ›in, determină amploarea faptelor îndreptate împotriva acesteia, putând reprezenta o ameninÈ›are la adresa securității naÈ›ionale, pe de altă parte.Or, Curtea a observat că sintagma criticată nu realizează această distincÈ›ie, ci se referă, în general, la atingeri grave aduse drepturilor ÅŸi libertăților fundamentale ale cetățenilor români, indiferent de calitatea de subiect individual sau colectiv a acestora. Astfel, din modul de redactare a sintagmei criticate, rezultă că se poate circumscrie unei amenințări la adresa securității naÈ›ionale orice faptă/acÈ›iune, cu sau fără conotaÈ›ie penală, care afectează un drept sau o libertate fundamentalăâ€[18].
Prin urmare, granița între legal și ilegal devine din ce în ce mai laxă și se pune problema delimitării subiectului individual de cel  colectiv când este vorba de atingeri grave aduse drepturilor şi libertăților fundamentale ale cetățenilor români.
3.2 Insuficiența legii în fața discursului urii
Discursul de incitare la ură este definit la nivel europen prin Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme È™i expresii ale rasismului È™i xenofobiei prin intermediul dreptului penal. Conform acestei decizii, â€discursul de incitare la ură se referă la anumite forme de comportament, astfel cum se subliniază mai jos, care sunt pedepsibile drept infracÈ›iuni:
◠instigarea publică la violență sau la ură împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, credință, descendență sau origine națională sau etnică;
◠infracțiunea menționată mai sus atunci când se săvârșește prin difuzarea publică sau distribuirea de înscrisuri, imagini sau alte materiale;
â— apologia în mod public, negarea în mod public sau minimizarea vădită în mod public a gravității crimelor de genocid, a crimelor contra umanității È™i a crimelor de război, astfel cum sunt definite la articolele 6, 7 È™i 8 din Statutul CurÈ›ii Penale InternaÈ›ionale, săvârÈ™ite împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, descendență sau origine etnică sau naÈ›ională, atunci când comportamentul respectiv este de natură să incite la violență sau ură împotriva unui astfel de grup sau membru al unui astfel de grup.â€
Chiar dacă în majoritatea statelor există legi penale de combatere a discursului urii, în mediul online acestea își arată limitele, deoarece instantaneitatea cu care se propagă ura necesită o reacÈ›ie la fel de rapidă. De aceea, pentru a reacÈ›iona prompt la proliferarea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online, Comisia Europeană È™i cei patru giganÈ›i ai internetului (Facebook, Microsoft, Twitter È™i YouTube) au prezentat, în mai 2016, un „Cod de conduită privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul onlineâ€. ÃŽn 2018 au aderat È™i Google+, Instagram, Snapchat È™i Dailymotion.
În mare, prin acest cod, companiile informatice se angajează să instituie proceduri clare și eficace de examinare a notificărilor privind discursurile online ilegale de incitare la ură publicate pe platformele lor, astfel încât să poată elimina sau bloca accesul la un astfel de conținut și să să instituie reguli sau orientări pentru comunitatea utilizatorilor prin care să clarifice faptul că interzic promovarea incitării la violență și comportamentul ostil. De asemenea, companiile se angajează să revizuiască în mai puțin de 24 de ore majoritatea notificărilor valabile de eliminare a discursurilor online ilegale de incitare la ură și să elimine un astfel de conținut sau să dezactiveze accesul la acesta, dacă este necesar.
Dacă facem o cercetare online legată de momentul adoptării Codului de conduită privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online, observăm că și acesta a determinat reacții ostile din partea multor organizații care promovează libertatea internetului, care au considerat că este încălcată libertatea de exprimare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență incipientă în ce privește discursul de incitare la ură.
Prima cauză în care Marea Cameră a CEDO a fost învestită cu examinarea unei plângeri privind răspunderea pentru comentariile instigatoare la ură generate de utilizatori pe un portal internet de È™tiri datează din 2015. Este vorba de  Delfi AS împotriva Estoniei[19] , în care societatea reclamantă, care administrează un portal de È™tiri comerciale, a fost declarată de instanÈ›ele naÈ›ionale răspunzătoare pentru comentariile injurioase scrise de cititorii săi la un articol de È™tiri despre o societate de transport cu feribotul. La cererea avocaÈ›ilor proprietarului societății de transport cu feribotul, societatea reclamantă a eliminat comentariile injurioase, însă abia după circa 6 săptămâni de la publicarea lor. Curtea a hotărât că, prin decizia instanÈ›ei naÈ›ionale, nu a fost încălcat art. 10 (libertatea de exprimare) din ConvenÈ›ie. â€Curtea a observat realitățile contradictorii dintre beneficiile internetului – în special platforma fără precedent pe care o oferă pentru libertatea de exprimare – È™i pericolele lui – È™i anume posibilitatea ca limbajul de incitare la ură È™i de incitare la violență să se răspândească la nivel mondial în câteva secunde È™i ca uneori să rămână permanent disponibil online. Curtea a subliniat, de asemenea, că natura ilegală a comentariilor în litigiu era întemeiată în mod evident pe faptul că majoritatea comentariilor constituiau, la prima vedere, o incitare la ură sau la violență împotriva proprietarului societății de transport cu feribotul. ÃŽn consecință, cauza a avut ca obiect îndatoririle È™i responsabilitățile portalurilor internet de È™tiri, conform art. 10 § 2 din ConvenÈ›ie, care furnizau în regim comercial o platformă pentru comentarii generate de utilizatori la conÈ›inutul publicat anterior È™i anumiÈ›i utilizatori – identificaÈ›i sau anonimi – într-un limbaj vădit ilegal, care a încălcat drepturile personalității altora È™i a constituit un discurs de incitare la ură È™i incitare la violență împotriva lor. ÃŽn cauze precum aceasta, în care comentariile utilizatorilor terÈ›i sunt sub forma discursului de incitare la ură È™i a amenințărilor directe la integritatea fizică a persoanelor, Curtea a considerat că drepturile È™i interesele altora È™i ale societății în ansamblu pot îndreptăți statele contractante să angajeze răspunderea portalurilor internet de È™tiri, fără a încălca art. 10 din ConvenÈ›ie, dacă acestea nu iau măsuri pentru a elimina de îndată comentariile vădit ilegale, chiar È™i în lipsa sesizării din partea prezumtivei victime sau a terÈ›ilor. Pe baza evaluării concrete a acestor aspecte È™i luând în considerare, în special, natura extremă a comentariilor în litigiu, faptul că acestea au fost scrise ca reacÈ›ie la un articol publicat de societatea reclamantă în propriul portal de È™tiri, administrat de profesioniÈ™ti pe criterii comerciale, insuficienÈ›a măsurilor luate de societatea reclamantă ca să elimine imediat după publicare comentariile care constituiau discurs de incitare la ură È™i limbaj de incitare la violență È™i să asigure o posibilitate reală ca autorii comentariilor să fie traÈ™i la răspundere, precum È™i sancÈ›iunea moderată (320 de euro) aplicată societății reclamante, Curtea a constatat că faptul că instanÈ›ele interne au declarat răspunzătoare societatea reclamantă a constituit o restrângere justificată È™i proporÈ›ională a libertății de exprimare a portaluluiâ€.
3.3 Schimbări aduse de directiva copyright
La 20 martie 2019, Parlamentul European a adoptat Directiva privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE. Aceasta urmărește să le asigure creatorilor, editorilor de știri și jurnaliștilor aceleași avantaje în mediul online și pe internet ca și cele de care se bucură aceștia în mediul offline. E un act reparatoriu ținând cont că atâția ani platformele online și agregatoarele de știri au avut beneficii financiare din folosirea conținutului autorilor care plătesc taxe pentru drepturile lor, însă de la aceste platforme obțineau foarte puțin sau nimic.
Cu toate acestea, directiva copyright a provocat mari neliniÈ™ti în privinÈ›a libertății pe internet întrucât s-a format curentul de opinie potrivit căruia aceasta ar afecta utilizatorii care promovează conÈ›inut legal pe internet, astfel încât Parlamentul European s-a simÈ›it dator să dea răspuns întrebării dacă â€Va afecta directiva libertatea pe internet sau va duce la cenzură pe internet?â€[20] â€Libertatea pe internet, ca în lumea reală, va continua să existe atât timp cât exercitarea acestei libertăți nu limitează drepturile altora sau nu este ilegală. Aceasta înseamnă că un utilizator va putea să încarce în continuare conÈ›inut pe platformele de internet È™i aceste platforme vor putea să găzduiască în continuare conÈ›inutul încărcat astfel, în măsura în care platformele respectă dreptul creatorilor la o remuneraÈ›ie echitabilă. ÃŽn prezent, platformele online remunerează creatorii în mod voluntar È™i doar într-o măsură foarte limitată, deoarece nu au nicio răspundere pentru conÈ›inutul pe care îl găzduiesc È™i, prin urmare, sunt stimulaÈ›i puÈ›in sau chiar deloc să ajungă la acorduri cu titularii de drepturi.Directiva nu va reprezenta o sursă de cenzură. Prin creÈ™terea răspunderii juridice, directiva va spori presiunea exercitată asupra platformelor de internet pentru a încheia acorduri de remunerare corectă cu creatorii de conÈ›inut datorită căruia platformele fac bani. Aceasta nu este cenzură.â€
Statele membre vor asigura transpunerea în termen de 24 de luni de la intrarea în vigoare a acestei directive. Încă nu a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar urmează să fie.
4. Roboții, noii judecători ai libertâții în mediul online
Ecranul a anihilat gândirea critică și a scos la iveală toată mizeria umană, astfel încât sunt din ce în ce mai mulți cei care prind curaj să deverse cuvinte sau imagini în mediul online, fără a ține cont de vreo limită.
Cum observa Giovani Sartori, încă din 1997, †autostrăzile Internetului se deschid larg pentru prima oară în mod special micronebuniilor, bizareriilor, devianÅ£ilor, pe întregul spectru care merge de la pedofili (viciile private) până la teroriÅŸti (flagelurile publice). Åži această mare breşă este cu atât mai explozivă cu cât omul fluidizat de multimedialitate se trezeÅŸte lipsit de elementele stabilizatoare ÅŸi fără rădăcini înfipte în „lucruri ferme”. AÅŸadar, chiar dacă săracii cu mintea ÅŸi cu duhul au existat dintotdeauna, diferenÅ£a este că în trecut ei nu contau — erau neutralizaÅ£i datorită dispersiei lor —, pe când astăzi ei se regăsesc ÅŸi, luând legătura între ei, se înmulÅ£esc ÅŸi se potenÅ£eazăâ€[21].
Dar nu săracii cu duhul reprezintă cea mai mare problemă astăzi, ci, dimpotrivă, inteligența, fie a serviciilor, fie a manipulatorilor, fie inteligența artificială, care nu știm încă încotro ne va duce. Comisia Europeană și-a exprimat recent preocupările în direcția adoptării unor orientări în materie de etică în domeniul inteligenței artificiale[22]. Și e normal să existe asemenea îngrijorări pentru că roboții sunt cei însărcinați cu identificarea și eliminarea conținutului ilegal pe internet, întrucât omul nu mai poate cuprinde acestă explozie de informație ilegală. Roboții devin (de fapt au devenit deja) judecătorii noștri în mediul online. Platformele online au primit recent prerogative de blocare sau eliminare a conținutului ilegal, judecat astfel de algoritmi. Ele se substituie tot mai mult autorității statale, ducând treptat la o schimbare de paradigmă a atitudinii față de drept. Până unde? Ne putem imagina doar o lume în care ne judecă roboții.
Internetul a mai adus o schimbare: mutația focusului mass mediei tradiționale de la obiectivul satisfacerii dreptului la informare la furnizarea de divertisment, pentru a atrage trafic cât mai mare, publicitatea fiind principala sursă a veniturilor. Conținutul sobru, obiectiv, nu se mai vinde decât în cazuri excepționale.
În plus, nu ne mai confruntăm doar cu recunoașterea limitelor mai largi ale libertății de exprimare a jurnaliștilor cu carte de muncă pentru că, în zilele noastre, oricine își poate aroga statutul de jurnalist.
Jurisprudența CEDO a recunoscut constant limite mai largi ale libertății de exprimare pentru jurnaliști, raportându-se la mass media tradițională: radio, televiziune și presa scrisă. Sub rezerva art. 10 § 2 din Convenție, libertatea de exprimare a fost recunoscută  nu numai în ceea ce privește «informațiile» sau «ideile» acceptate ori considerate drept inofensive sau neimportante, ci și pentru cele care ofensează, șochează sau ofensează statul sau orice segment al populației[23].
Astăzi însă noÈ›iunile de mass media È™i jurnalist sunt extrem de incerte întrucât vorbim de platforme care integrează toate mediile, de bloggeri, de jurnaliÈ™ti cetățeni, de activiÈ™ti în social media etc, care ajung la audienÈ›e de masă, mai mari chiar decât publicaÈ›iile tradiÈ›ionale. TendinÈ›ele sunt de a acorda protecÈ›ie sporită în privinÈ›a libertății de exprimare tuturor acestor categorii. Conform Ghidului Uniunii Europene privind libertatea de exprimare online si off line, (punctul 5) â€Eforturile de a proteja jurnaliÈ™tii nu ar trebui să se limiteze la cei care activează în media recunoscută oficial ca atareâ€.
Însă, spre deosebire de media tradițională, care presupune un filtru editorial înainte de publicarea unei informații și există niște rigori privind verificarea informației (cel puțin la nivel theoretic), în noua media rigorile dispar și acest filtru este acordat platformelor media, care au primit statutul de editori.
Â
5. Abolirea cenzurii instituționalizate și apariția unei cenzuri mutante
Departe de mine idea de a face apologia cenzurii instituționalizate, pentru a contracara aceste efecte sau de a susține reglementarea, care de cele mai multe ori degenerează în suprareglementare, cu aceleași efecte ca și suprainformarea.
Cenzura a fost abolită odată cu căderea cortinei de fier și este oricum imposibilă în zilele noastre pentru că suntem într-o eră în care nimic nu mai poate rămâne departe de ochii lumii. Totul transpare, dintr-o sursă sau alta, dacă exemplificăm doar wikileaks-urile sau scurgerile de informații din dosarele aflate în atenția publică.
Apropo de wikileaks-uri, Julian Assange descrie perfect noul tip de cenzură: â€Vă puteÈ›i închipui noul tip de cenzură ca pe o piramidă. Vârful este public – cazurile de calomnie, asasinările jurnaliÈ™tilor, camerele de fotografiat smulse de personalul militar È™i aÈ™a mai departe – cenzura cunoscută, publică. Dar, acesta este elementul cel mai mic. Următorul strat de sub vârf este format din toate persoanele care nu-È™i doresc să fie în vârf, care se autocenzurează pentru a nu ajunge acolo. Apoi, în următorul strat se află tot soiul de stimulente economice, sau stimulente sub forma patronajului care se oferă unor persoane pentru a scrie despre anumite subiecte. Următorul strat este economie pură – ce subiecte sunt avantajoase din punct de vedere economic, chiar È™i fără includerea factorilor economici din straturile superioare ale piramidei. Mai departe, următorul strat este format din prejudecățile cititorilor care au doar un anumit nivel de educaÈ›ie, deci care, pe de-o parte pot fi manipulaÈ›i uÈ™or cu informaÈ›ii false, dar cărora, pe de altă parte, nici nu le poÈ›i spune ceva adevărat È™i prea sofisticat. Ultimul strat este distribuÈ›ia – bunăoară, unii oameni pur È™i simplu nu au acces la informaÈ›ie într-o anumită limbă. AÈ™adar, aceasta este piramida cenzurii. †[24]
AÈ™a cum remarca filozoful bulgar Ivan Krastev, revoluÈ›ia mijloacelor de comunicare în masă, în paralel cu abolirea cenzurii, ne-a dus la apariÈ›ia politicii post adevăr, în care adevărul factual nu mai contează în formarea opiniei publice. Ceea ce contează în acest sens este apelul la emoÈ›ie È™i la convingerile personale. Or, bulele formate în reÈ›elele sociale susÈ›in atât emoÈ›ia, cât È™i convingerile personale pentru că e greu să-È›i formezi alte convingeri când internetul îți livrează numai ceea ce vrei să auzi. FaceÈ›i o căutare pe Google de pe device-ul dumneavoastră È™i apoi, pe aceeaÈ™i temă, încercaÈ›i căutarea pe alt device, al altei persoane! VeÈ›i vedea că rezultatele sunt diferite pentru că google livrează rezultate în funcÈ›ie de căutările anterioare. Vă spune ce vreÈ›i să auziÈ›i. Expresiile â€SpuneÈ›i-le ce vor să audă†, dar È™i â€idioÈ›i utiliâ€, îi sunt atribuite lui Vladimir Ilici Lenin. Pare grav, dar internetul ne transformă în mase de â€idioÈ›i utili†atâta vreme cât supra-informarea anulează gândirea critică È™i ne lasă pradă dezinformării.
Această politică post adevăr i-a adus la putere pe liderii populiști și este aceeași care a dus la tabloidizarea presei, la fenomenul dezinformării, la propagarea discursului urii, la proliferarea conținutului ilegal pe internet. O eră în care adevărul nu are relevanță în fața emoției publice provocate de prima știre. Nu mai au importanță contraargumentele, pentru că nu le ma