PUNCT DE VEDERE cu privire la posibilitatea executorilor judecatoresti de a acorda consultatii juridice, legalizare hotarari judecatoresti, dare de data certa inscrisurilor, mediere conflicte
PUNCT DE VEDERE
CU PRIVIRE LA POSIBILITATEA EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI DE A ACORDA CONSULTAȚII JURIDICE, LEGALIZARE HOTĂRÂRI JUDECĂTOREȘTI, DARE DE DATĂ CERTĂ ÎNSCRISURILOR, MEDIERE CONFLICTE
Â
Â
Aspecte prealabile
          Numeroși avocați au solicitat opinia UNBR cu privire la aspecte cu privire la o suprapunere de competențe, neacceptată de normele legale, în ceea ce privește activitatea specifică executorului judecătoresc, prin raportare la activitatea altor profesii juridice, în special cea de avocat.
Astfel, se semnalează faptul că executorii judecătorești desfășoară activități care s-ar suprapune cu competența exclusivă a avocatului, a notarului public sau a mediatorului. Acestea activități ar consta în consultații juridice, legalizări de hotărâri judecătorești, dare de dată certă înscrisurilor, mediere conflicte.
O parte dintre aceste activități ar fi prestate pro bono/gratuități, sens în care se ajunge la o subapreciere ori descalificare a valorii serviciilor oferite de către avocați.
În sprijinul acestor constatări se aduc și argumente de drept, respectiv Decizia ÎCCJ nr. 15/2015 și Ordinul MJ nr. 2550/C/2006. Memoriile adresate  au atașate extrase online de pe diferite site-uri aparținând formelor de exercitare a profesiei de executor judecătoresc care dovedesc o ofertă de servicii juridice în acest sens.
S-a solicitat analiza in drept a problemei de către Institutul National pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA), care a transmis următoarea
Â
O P I N I E :
 Analizarea problematicii
         Memoriul pune în discuție exercitarea de către executorii judecătorești a activității de consultanță juridică, legalizare hotărâri judecătorești, dare de dată certă înscrisurilor, medierea conflictelor.
Într-adevăr, aceste activități sunt specifice profesiei de avocat, dar nu numai, sens în care menționăm:
- ConsultanÈ›a juridică este una dintre activitățile permise avocatului, dacă avem în vedere dispoziÈ›iile art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 51/1995 care prevede : „(1) Activitatea avocatului se realizează prin: a) consultaÈ›ii È™i cereri cu caracter juridic;â€
- Darea de dată certă înscrisurilor este permisă avocatului de art. 3 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 51/1995 care menÈ›ionează că „(1) Activitatea avocatului se realizează prin: c) redactarea de acte juridice, atestarea identității părÈ›ilor, a conÈ›inutului È™i a datei actelor prezentate spre autentificare;â€, respectiv art. 278 alin. 1 pct. 1 NCPC : „din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcÈ›ionar competent în aceasta privințăâ€.
- ÃŽn privinÈ›a medierii conflictelor, art. 3 alin. 1 lit. e) din legea nr. 51/1995 stipulează că „(1) Activitatea avocatului se realizează prin: activități de mediere;â€. Tot cu privire la mediere, semnalăm È™i art. 1 alin. 13 din Legea nr. 192/2006 privind medierea care prevede că „efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scrisâ€
- Legalizarea hotărârilor judecătorești nu poate fi de competența avocatului, legea neprevăzând în acest sens; totuși, în cazul avocatului poate exista o certificare „conform cu originalul†al unei hotărâri judecătorești când aceasta este folosită de parte ca înscris într-un litigiu judiciar (ipoteză care presupune existența unui contract de asistență juridică cu clientul)
ÃŽn privinÈ›a executorilor judecătoreÈ™ti, competenÈ›a acestora este definită de lege, sens în care amintim art. 7 din Legea nr. 188/2000 : „Executorul judecătoresc are următoarele atribuÈ›ii: a) punerea în executare a dispoziÈ›iilor cu caracter civil din titlurile executorii; b) notificarea actelor judiciare È™i extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedură; d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanÈ›e; e) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanÈ›a judecătorească; f) constatarea unor stări de fapt în condiÈ›iile prevăzute de Codul de procedură civilă; g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziÈ›iilor Codului de procedură civilă; h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin È™i a cecurilor, după caz; i) orice alte acte sau operaÈ›iuni date de lege în competenÈ›a lui.â€
Cu privire la activitatea de mediere a conflictelor, se poate observa că executorii judecătoreÈ™ti nu pot realiza, în concret, activitatea de mediere aÈ™a cum este definită de Legea nr. 192/2006. De facto, nu excludem posibilitatea ca executorul judecătoresc să fie, în acelaÈ™i timp È™i mediator, dacă îndeplineÈ™te condiÈ›iile impuse de Legea nr. 192/2006, cu atât mai mult cu cât art. 42 lit. a) din Legea nr. 188/2000 prevede că „exercitarea funcÈ›iei de executor judecătoresc este incompatibilă cu: a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii, exceptând activitatea didactică universitară, activitatea artistică, literară È™i publicistică;â€
ÃŽn cazul în care executorul ar dobândi È™i calitatea de mediator, acesta ar putea desfășura È™i activități de mediere în condiÈ›iile Legii nr. 192/2006. Chiar dacă nu ar avea calitatea de mediator, în sens strict-tehnic, trebuie observată competenÈ›a de la art. 7 lit. d) din Legea nr. 188/2000 : „recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanÈ›eâ€. Se poate observa că textul legal nu se referă restrictiv la creanÈ›e constatate prin titlul executoriu, ci se foloseÈ™te de expresia „oricărei creanÈ›eâ€. Opinăm că în punerea în practică a acestei competenÈ›e legale, executorul judecătoresc poate derula, la cazul concret, activități specifice medierii – în sens larg, pentru a încerca această recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanÈ›e, deci de a conduce părÈ›ile către o executare de bună voie, chiar dacă există sau nu există un tiltu executoriu cu privire la creanță.
Cu privire la activitatea de consultanță juridică trebuie avute în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 188/2000 care dau executorului competențe în materia executării silite (art. 7 lit. a, b, c, e, i din Legea nr. 188/2000) sau în materia procedurii civile/procesului civil (art. 7 lit. b, c, e, f, g, h, i din Legea nr. 188/2000). Toate aceste competențe implică inerent o activitate juridică care ar permite, în opinia noastră, executorului judecătoresc ca, în aplicarea oricăreia dintre atribuțiile de la art. 7 din Legea nr. 188/2000, să ofere și consultanță juridică (în sensul de a explica părților drepturile și obligațiile care le au, condițiile de fond și formă ale actelor ce urmează a fi îndeplinite, efectele acestora, costuri, sancțiuni, etc.). Această consultanță juridică, aplicată strict pe activitatea executorului judecătoresc este firească din moment ce partea care solicită un asemenea serviciu nu este obligată să cunoască normele legale și nici nu este obligată, din punct de vedere legal, să fie asistată sau reprezentă de către avocat.
CompetenÈ›a executorului judecătoresc de a da consultanță juridică este confirmată È™i de Ordinul nr. 2.550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale È™i maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreÈ™ti emis de Ministerul JustiÈ›iei care la punctul 14 prevede că se poate percepe un onorariu de la 20 de lei – la 200 de lei pentru „consultaÈ›ii în legătură cu constituirea actelor execuÈ›ionaleâ€. Se poate observa că textul nu foloseÈ™te expresia „actelor de executare silită†și expresia „actelor execuÈ›ionale†care ar putea fi interpretată cu privire la toate actele permise de art. 7 din Legea nr. 188/2000.
Desigur, orice activitate de consultanță juridică care ar excede unei însărcinări a executorului judecătoresc în limitele art. 7 din Legea nr. 188/2000 nu ar fi legală și ar intra într-o suprapunere de competențe cu avocatul (de exemplu, executorul judecătoresc nu va putea da consultanță juridică cu privire la pornirea unui proces, efectuarea de acte de procedură judiciare, altele decât cele menționate în art. 7 din Legea nr. 188/2000, cu privire la o problemă de drept sau litigioasă, cu privire la întocmirea unui contract, cu privire la o opinie legală, etc.). În același timp, faptul că executorul judecătoresc poate da consultanță juridică atunci când se află într-unul din cazurile de la art. 7 din Legea nr. 188/2000, nu interzice nu nimic posibilitatea clientului de a avea un avocat care să-l consilieze, să-l asiste sau să-l reprezinte.
Cu privire la darea de dată certă înscrisurilor, trebuie avute în vedere, în primul rând dispoziÈ›iile art. 278 alin. 1 pct. 1 NCPC care prevede că „data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una din modalitățile prevăzute de lege, respectiv: 1. Din ziua în care au fost prezentate spre a conferi dată certă de către notarul public, executor judecătoresc sau alt funcÈ›ionar competent în această privințăâ€. Această dispoziÈ›ie legală coroborată cu art. 7 lit. i din Legea nr. 188/2000 permite, în mod expres, executorului judecătoresc să dea dată certă înscrisurilor.
ÃŽn privinÈ›a legalizării hotărârilor judecătoreÈ™ti, trebuie menÈ›ionat faptul că legalizarea înscrisurilor (deci È™i a hotărârilor judecătoreÈ™ti) nu este menÈ›ionată ca fiind una dintre competenÈ›ele executorului judecătoresc în art. 7 din Legea nr. 188/2000, chiar dacă art. 2 din aceeaÈ™i lege prevede că „executorii judecătoreÈ™ti sunt învestiÈ›i să îndeplinească un serviciu de interes public. Actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenÈ›elor legale, purtând È™tampila È™i semnătura acestuia, precum È™i numărul de înregistrare È™i data, este act de autoritate publică È™i are forÈ›a probantă prevăzută de legeâ€. Din interpretarea celor două texte legale opinăm că executorul judecătoresc nu poate avea această competență de legalizare a unor copii de pe înscrisuri.
Legalizarea copiilor de pe înscrisuri revine notarului public aÈ™a cum rezultă din art. 12 lit. i din Legea 36/1995, iar art. 150 alin. 1 din aceeaÈ™i lege menÈ›ionează că „notarul public eliberează copii legalizate numai de pe înscrisurile originale prezentate de părÈ›i, astfel cum au fost emise în starea lor iniÈ›ială, după confruntarea copiei cu originalulâ€. De altfel, nici notarul public nu poate legaliza hotărâri judecătoreÈ™ti deoarece cele două originale ale acestora se află la instanÈ›a care a pronunÈ›at hotărârea (unul la dosarul cauzei È™i unul la mapa de hotărâri a instanÈ›ei). ÃŽn acest context, cu atât mai mult eliberarea unei copii legalizate de către executorul judecătoresc de pe o hotărâre judecătorească este neconformă cu legea (eliberarea copiilor legalizate se poate face exclusiv de instanÈ›a judecătorească).
În finalul memoriului petenta solicită U.N.B.R. să se pronunțe dacă în cazurile anexate la petiție executorii judecătorești au încălcat Legea nr. 51/1995, care este semnificația dată de pct. 14 din Ordinul nr. 2550/2006 referitor la consultanță juridică dată în cazul actelor execuționale și care ar fi modalitatea de înlăturarea a acestor practici.
Cu privire la posibila încălcare a Legii nr. 51/1995 de către executorii judecătorești, prin raportare la link-urile anexate, nu se poate concluziona în vreun fel sau altul deoarece depășirea atribuțiilor legale specifice executorilor judecătorești trebuie cercetate la cazul concret, printr-o analiză detaliată a serviciului prestat, cu circumstanțierile pe care le-am precizat în prezentul punct de vedere.
Semnificația juridică a textului de la pct. 14 din Ordinul 2550/2006 poate viza două aspecte : (1) legiuitorul acceptă posibilitatea unei consultații juridice din partea executorului judecătoresc în activitatea sa proprie și în conformitate cu competențele sale și (2) prin acte execuționale ar trebui înțeles nu numai actele de executare silită, ci și celelalte acte întocmite în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 188/2000.
ÃŽn fine, înlăturarea unor posibile practici nelegale în materie este posibilă, existând instrumente legale în acest sens. Astfel, prestarea de servicii juridice (de exemplu, consultaÈ›ii juridice în afara actelor execuÈ›ionale), altele decât cele permise de art. 7 din Legea nr. 188/2000 constituie în primul rând, o abatere disciplinară a executorului judecătoresc care poate atrage o răspundere disciplinară sau civilă. ÃŽn sens menÈ›ionăm art. 47 lit. b din Legea nr. 51/1995 care prevede că â€răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri: b) încălcarea … interdicÈ›iilor prevăzute de lege†(prin interdicÈ›ii înÈ›elegându-se prestarea de activități cu depășirea art. 7 din Legea nr. 188/2000), având în vedere faptul că acÈ›iunea disciplinară se exercită de ministrul justiÈ›iei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreÈ™ti È™i se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia. ÃŽn materie de răspundere civilă urmează a se aplica art. 45 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 care face trimitere la dreptul comun : †răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată, în condiÈ›iile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaÈ›iilor sale profesionaleâ€.
ÃŽn aceleaÈ™i timp, aceste posibile depășiri ale competenÈ›ei executorului judecătoresc pot constitui È™i încălcări ale Legii nr. 51/1995, sancÈ›iunea prevăzută fiind de natură penală: art. 26 alin. 1 prevede că â€exercitarea oricărei activități de asistență juridică specifică profesiei de avocat È™i prevăzută la art. 3 de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou È™i pe tabloul avocaÈ›ilor acelui barou constituie infracÈ›iune È™i se pedepseÈ™te potrivit legii penaleâ€.
În lumina acestor dispoziții legale aceste posibile fapte de depășire a competenței executorilor judecătorești și intrarea în sfera de activitate a avocatului pot fi amendate prin sesizarea organelor disciplinare specifice profesiei de executor judecătoresc, prin declanșarea unor procese civile pentru acoperirea prejudiciilor cauzate sau pot fi sesizate organele de urmărire penală pentru eventuala săvârșire a infracțiunii prevăzute de legislația specifică activității de avocat.