"Rolul si viitorul profesiei de avocat in Romania" – Conf. univ. dr. PETRUÈš CIOBANU, Vicepresedinte, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania la Conferinta "Ziua Profesiilor Liberale din Romania" cu tema "Rolul si viitorul profesiilor liberale di
“Rolul È™i viitorul profesiei de avocat în Româniaâ€
 Conf. univ. dr. PETRUȚ CIOBANU,
Vicepreședinte, Uniunea Națională a Barourilor din România
Â
Doamnelor și domnilor,
Stimați reprezentanți ai profesiilor liberale,
Stimați invitați,
Mă bucur să mă aflu aici, printre dumneavoastră, pentru a dezbate împreună o temă atât de provocatoare, precum â€Rolul È™i viitorul profesiilor liberaleâ€. ÃŽntr-adevăr, ne aflăm cu toÈ›ii într-un moment de cumpănă, în care trebuie să alegem un drum către viitor. ÃŽn funcÈ›ie de modul în care vom alege, acest drum ar putea duce fie la împlinirea profesiei, prin adaptarea ei la schimbările disruptive care au avut loc în ultima vreme sau, dimpotrivă, la dezorganizarea È™i chiar dispariÈ›ia profesiei, prin asimilarea ei de către alte profesii nou apărute sub impactul vremurilor È™i al tehnologiei.
Ne închipuim că putem face planuri pe termen lung, pe 10, chiar 20 de ani. Toți am crescut învățând că planificarea pe termen lung este cea mai bună cale de a reuși în viață. Chiar și acum vreo 10-15 ani, încă mai puteai prevedea cum va fi avocatura în viitorul apropiat, iar rolul avocatului în statul de drept și în raport cu alte profesii era încă destul de clar stabilit.  Astăzi lucrurile stau cu totul altfel. Tehnologia a accelerat mobilitatea informației, instantaneitatea a luat locul durabilității, a dislocat constantele pe care ne-am fi putut baza pentru a anticipa viitorul.
De aceea, mă voi abține să fac previziuni pe termen lung cu privire la avocatură și mă voi rezuma la provocările pe care le întâmpină astăzi, de natură să-i afecteze viitorul și chiar rolul în statul de drept.
Uniunile profesionale ale avocaÈ›ilor din Europa, implicit Uniunea NaÈ›ională a Barourilor din România,  au sărbătorit de curând, pe 25 octombrie,  Ziua Europeană a AvocaÈ›ilor. Tema propusă de Consiliul Barourilor Europene (CCBE) pentru a celebra această zi a fost â€De ce sunt importanÈ›i avocaÈ›ii? Apărând apărătorii statului de dreptâ€. ÃŽntr-adevăr, ne aflăm într-un moment în care profesia de avocat întâmpină anumite greutăți în ceea ce priveÈ™te înÈ›elegerea rolului avocatului în apărarea statului de drept. Această confuzie sau neînÈ›elegere a apărut, aÈ™adar, nu numai în România, ci la nivel european È™i global.
În parcursul luptei împotriva crimei organizate, deseori avocații sunt arătați cu degetul, în cadrul spectacolului judiciar la care asistăm în toate mediile de comunicare, ca apărători ai infractorilor și a infracțiunilor comise de aceștia, ca și când ar fi complici ai clienților lor. Sub imperiul emoțiilor maselor, specifice epocii post adevăr în care ne aflăm, oamenii asistă la distrugerea sistematică a instrumentelor apărării, ca și când nu ei, cetățenii ar fi primele victime ale acestui fapt. Se uită că orice om are dreptul la justiție, că avocatul apără doar drepturi ale cetățeanului și libertăți fundamentale, nu infracțiunea în sine. Avocatul nu poate minți sau dezinforma instanța pentru a-și scăpa clientul pentru că este pasibil de pedeapsă. Acesta este rolul avocatului în societate: apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor! Nu a infracțiunilor, nu crearea aparenței unor drepturi prin afirmații înșelătoare!
Uniunea NaÈ›ională a Barorurilor tocmai a publicat, cu ocazia Zilei Europene a AvocaÈ›ilor 2018, un volum sub titlul â€Rolul avocatului în apărarea statului de dreptâ€, care cuprinde analize È™i opinii cu privire la provocările pe care le întâmpină actualmente avocatul în exercitarea rolului său de apărător al dreptății È™i nu al criminalității, cum încearcă să inoculeze cei ce vor să deÈ›ină controlul È™i puterea prin supraveghere electronică în masă È™i manipularea informaÈ›iei deÈ›inute prin astfel de mijloace. Aceasta este o provocare majoră căreia trebuie să-i facă față avocaÈ›ii în zilele noastre È™i de care depinde în bună măsură È™i viitorul profesiei. AvocaÈ›ii sunt vizaÈ›i de â€Big Brother„ pentru că ei sunt depozitari ai marilor secrete ale clienÈ›ilor lor, acoperite de secret profesional. Astfel că secretul profesional al avocatului, un fundament al profesiei de avocat, a început să fie atacat constant prin denaturarea sensului È™i a finalității acestuia. Secretul profesional  care este  garanÈ›ie a apărării È™i un drept al cetățeanului, este catalogat ca mijlocde ascundere a fărădelegilor. Un altă polarizare a unui cuvânt, a unui concept, specifică actualității!  Vreau să subliniez că dezinformarea a devenit o provocare majoră a zilelor noastre pentru toate profesiile, în special pentru cele juridice È™i cu precădere pentru avocaÈ›i, ca apărători vocali ai drepturilor încălcate.
Se pare, însă,  că noile medii de comunicare și de diseminare a informației nu pot fi controlate, deși la nivelul Comisiei Europene se fac eforturi pentru combaterea dezinformării, văzută ca unul dintre principalele obstacole în fața democrației și statului de drept, alături de valul populist, ca efect al acesteia . Însă există mult scepticism în privința eficienței vreunui instrument legislativ care ar putea combate acest fenomen. Astfel că o știre falsă (fake news), o campanie de dezinformare care se propagă mai rapid și mai extins decât orice informație cu conținut consistent și real, poate oricând să deturneze tot ce ai clădit și să te determine s-o iei de la capăt, în altă direcție. Noi, avocații, ne-am confruntat cu o asemenea campanie de dezinformare, atunci când Uniunea Națională a Barourilor din România a vrut să întărească garanțiile apărării cetățeanului prin protejarea mai eficientă a secretului profesional. Acest lucru devenise o necesitate iminentă sub impactul amenințător al abuzurilor legate de supravegherea electronică și percheziții la sediul avocatului, când se ridicau servere cu totul, fără a se ține cont de viața privată a clienților și secretul professional ca garanție a apărării și a egalității de arme în fața acuzării.
Astfel de aspecte au făcut ca reglementările existente la acea dată să devină insuficiente, fiind necsare unele precizări. Imediat după prezentarea proiectului de lege, s-a declanÈ™at o campanie împotriva acesteia, propagându-se rapid, în toate mediile online, sintagma â€Superimunitatea avocaÈ›ilorâ€. Observăm ca mai nou, s-a vehiculat È™i â€superimunitatea magistraÈ›ilorâ€, când a fost vorba de reglementarea răspunderii acestora.
Din păcate, chiar și legislația, ca reper al coerenței și al stabilității raporturilor juridice, a intrat în era instantaneității. Vedem bine că nicio lege importantă nu scapă controverselor la nivel politic, că imediat cum apare un proiect de lege apare și partea adversă inițiatorului, care încearcă să-l blocheze, ducând reglementarea respectivă într-un cerc vicios, învârtind-o de la Parlament, Guvern, Președinție la Curtea Constituțională, mai nou și Comisia de la Veneția,  și înapoi, la nesfârșit. Ne aflăm într-un blocaj legislativ care ne trage spre haos, întrucât asta se întâmplă când nu există repere legislative clare, care să fie respectate. Situația în care se află astăzi justiția și procesul de legiferare pun probleme serioase implicit în legătură cu viitorul avocaților, ca parteneri indispensabili ai justiției.
Pe de altă parte, apariția noilor tehnologii bazate pe inteligența artificială vizează profesiile liberale, pentru că ele tind să elimine intermediarii, prin tehnologia blockchain, și să înlocuiască specialiștii cu roboți. Impactul și rapiditatea cu care vor genera schimbări sunt deseori subestimate. Roboții sunt capabili deja să caute la secundă în mii și sute de mii de documente, ceea ce omului îi este imposibil. În plus, nu sunt niciodată bolnavi sau prea ocupați cu altele. Platformele online prin care poți interoga un robot în chestiuni juridice se dezvoltă ca ciupercile după ploaie în întreaga lume, iar procentul de fidelitate al răspunsurilor este extrem de ridicat, vehiculându-se chiar un procent de 98% acuratețe. Dacă mai punem și extinderea platformelor online de soluționare a conflictelor în tot mai multe domenii, avem măcar o predicție destul de sigură pentru viitorul justiției și al avocaturii,  că aceasta se va muta pe internet la un moment dat, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
AÈ™a cum menÈ›iona Stephen Hawking, la deschiderea web summit-ului de la Lisabona, în 2017, toate aspectele vieÈ›ii noastre vor fi afectate de inteligenÈ›a artificial. Iar ”Dezvoltarea inteligenÈ›ei artificiale poate fi cel mai bun lucru sau cel mai rău care s-a întâmplat omenirii”.
Deci, ori ne adaptăm, ori murim! Să nu raportăm această evoluÈ›ie la noi, cei de vârstă mijlocie, la modul nostru de gândire, de raportare unii la alÈ›ii È™i la societate. Vin din urmă  nativii  online, aÈ™a numiÈ›ii â€millenialsâ€. Ei vor aduce schimbarea extrem de rapid. AÈ™a cum amintea dl. Gheorghe Florea, preÈ™edintele UNBR, într-un material recent †patru generaÈ›ii foarte diferite de avocaÈ›i activează în acelaÈ™i timp în avocatură : TradiÈ›ionaliÈ™tii sau â€GeneraÈ›ia tăcută†(născuÈ›i între 1928 È™i 1845), Baby Boomers (născuÈ›i între 1946 È™i 1964), GeneraÈ›ia X (născuÈ›i între 1965 È™i 1980) È™i GeneraÈ›ia Y sau Millennials (născuÈ›i între 1981 È™i 1996).†AceÈ™tia vin bineînÈ›eles cu mentalități diferite È™i în acest moment este extrem de necesar să găsim punctele de legătură È™i să  gândim un  viitor comun, pentru a asigura existenÈ›a profesiei È™i în anii care vin. Singura linie continuă între aceste generaÈ›ii este dată de principiile fundamentale ale profesiei, pentru care trebuie să luptăm pentru a fi prezervate cu orice preÈ›. Și acest lucru cred că este valabil È™i pentru celelalte profesii liberale, pentru care principiile fundamentale, etica, deontologia reprezintă pilonii de bază.
Exact aÈ™a reiese È™i din Avizul Comitetului Economic È™i Social European pe tema „Rolul È™i viitorul profesiilor liberale în societatea civilă europeană a anului 2020†din 16.7.2014. †Și în anul 2020 va exista o anumită tensiune între interesele de stat È™i cele individuale, precum È™i o cerere de consiliere È™i sprijin independente. InstituÈ›ia profesiilor liberale va fi probabil operaÈ›ională câtă vreme ea va putea fi supusă unor actualizări în timp util, care să nu obstrucÈ›ioneze caracteristicile sale fundamentale, avantajele sale comparative în materie de cunoÈ™tinÈ›e, independenÈ›a/transparenÈ›a sa È™i încrederea care decurge din toate acesteaâ€.